Anul 2024 este un an bisect, februarie va avea 29 de zile, iar anul 366 de zile. Este primul an bisect al deceniului, următorul va fi în 2028.
Zilele libere și sărbătorile legale pot avea caracter laic sau religios. Deși par multe, România este în coada țărilor europene la capitolul zile libere laice sau religioase. Calendarul zilelor libere din 2024, numără 17 zile declarate libere, dar unele dintre acestea cad în zile de sâmbătă și duminică. În Europa, cele mai multe zile libere sunt în Elveția, 28. La fel ca noi sunt Belgia, Lituania și Cipru, cu câte 17-18 zile libere fiecare. Toate celelalte state europene au mai mult de 18.
Calendarul zilelor libere din 2024
Sunt zile libere legale 1, 2 și 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române), Vinerea Mare (ultima zi de vineri dinaintea Paștelui), dar și prima și a doua zi de Paști, ziua de 1 mai și 1 iunie, prima și a doua zi de Rusalii, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României), 1 Decembrie, 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
Toți adepții cultelor religioase din România primesc două zile libere pentru fiecare dintre cele trei mari sărbători religioase creștine anuale: Paște, Crăciun, Rusalii.
În 2024, zece sărbători legale sunt în timpul săptămânii, iar celelalte, în zilele de sâmbătă și duminică, după cum urmează:
- 1 ianuarie – Anul Nou – luni;
- 2 ianuarie – a doua zi după Anul Nou – marți;
- 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române – miercuri;
- 1 mai – miercuri;
- 3 mai – Vinerea Mare – vineri;
- 5 mai – prima zi de Paște (ortodox) – duminică;
- 6 mai – a doua zi de Paște – luni;
- 1 iunie – Ziua Copilului – sâmbătă;
- 23 iunie – prima zi de Rusalii – duminică;
- 24 iunie – a doua zi de Rusalii – luni 15 august – Adormirea Maicii Domnului – joi;
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei – sâmbătă;
- 1 decembrie – Ziua Națională a României – duminică;
- 25 decembrie – prima zi de Crăciun – miercuri;
- 26 decembrie – a doua zi de Crăciun – joi.
Foarte specială este perioada de la începutul lunii mai. Între ziua liberă de 1 Mai, care va fi într-o miercuri și Vinerea Mare, și ea zi liberă, este o singură zi lucrătoare. Este foarte probabil ca cele două sărbători sp fie legate printr-o zi liberă suplimentară. Astfel că, la începutul lui mai, este foarte posibilă o veritabilă vacanță între 1 și 6 mai (a doua zi de Paște).
Sărbători creștine în zile diferite. Cum se procedează?
Sunt câteva detalii care trebuie luate în calcul, legat de zilele libere pentru sărbătorile religioase. Paștele, Vinerea Mare și Rusaliile (la 50 de zile după Paște) sunt sărbători care corespund unor date diferite pentru cultul creștin ortodox și cel catolic.
În această situație, zilele se acordă diferențiat, pentru adepții unui cult sau ai altuia ori concomitent pentru toți. Acest din urmă fapt implică dublarea zilelor libere pentru aceste două sărbători religioase (pentru Crăciun, și ortodocșii, și catolicii au aceeași dată – 25 decembrie).
În cazul în care activitatea nu se poate desfășura în condiții corespunzătoare ca urmare a faptului că majoritatea angajaților aparțin unui cult creștin, cei minoritari vor primi zilele libere cu ocazia ambelor sărbători, dar vor trebui să recupereze jumătate dintre aceste zile libere. O soluție aplicată des de către angajatori este aceea de a compensa zilele libere, care trebuie recuperate, cu orele suplimentare efectuate de respectivii angajați.
Situația este valabilă pentru toate cele 12 culte religioase creștine minoritare care sunt recunoscute legal în România și se aplică și celor din alte culte decât cele creștine.
Zile libere pentru alte culte decât cele creștine
În România, sunt recunoscute legal 18 culte religioase. Dintre acestea, 16 sunt creștine. Acestora li se adaugă cultul mozaic, budist și musulman. Aceștia beneficiază de două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale și primesc zilele libere pentru ritul creștin, respectiv un total de șase zile anual.
Logica pentru care se acordă cele șase zile libere în plus, față de zilele libere nelucrătoare, celor care aparțin altor culte decât cele creștine, vine tocmai din faptul că sunt extrem de puțini
Sursa foto: 123rf.com