fbpx
Acasa Sănătate Vitamine esențiale iarna și de unde le iei

Vitamine esențiale iarna și de unde le iei

Autor: Echipa Femeia
0 comentariu 289 vizualizari 3 minute timp estimat

Organismul are capacitatea de a se adapta la condiţiile de mediu. Dacă vara este perioada cea mai uşoară, iarna, aportul de minerale şi vitamine este ult redus. Organismul poate face faţă la acest deficit atâta vreme cât primeşte aceste vitamine esenţiale iarna. Vitaminele ajută corpul să resimtă mai puţin efectele nefaste ale zilelor scurte şi frigul de afară. Iată care sunt aceste vitamine esenţiale iarna.

Vitamina A. Are un rol important în repararea ţesuturilor, în creştera şi dezvoltarea lor armonioasă. astfel că acestă vitamină esenţiale este vitală pentru copii. Vitamina A este esenţială pentru consolidarea sistemului imunitar şi pentru sănătatea ochilor. Surse naturale de vitamina A: laptele, oul, pestele gras (hering, ton, sardine etc) morcovi, roşii, legume cu frunze verzi, mango, caise.

Vitamina B6. Vitamina B6 este esenţială pentru producţia de serotonină, principala substanţă responsabilă pentru starea de spirit. Vitamina B6 mai este şi vitamina solară, pentru că produce un efect similar cu expunerea la soare, în ceea ce priveşte tonusul psihic. Surse bune de vitamina B6 sunt fructele uleioase, pestele, ciocolata, cerealele integrale şi sursele naturale de carbohidraţi.

Vitamina E. Aceasta este una din cele mai importante vitamine pentru perioada de iarnă. In anotimpul rece, vitamina E ar trebui sa intre in dieta zilnica. Cele mai bune surse de vitamina E sunt uleiurile vegetale, ouale, laptele şi fructele uleioase. Suplimentele de vitamina E se pot administra numai cu sfatul medicului şi sub control medical, aportul crescut de vitamina E sintetică fiind extrem de periculos.

Vitamina C. Contrar informaţiilor şi miturilor, vitamina C nu previne gripa si raceala dar ajuta la ameliorarea simtomelor. Acest antioxidant puternic protejeaza corpul împotriva unor afectiuni grave, precum cancerul sau bolile cardiovasculare, şi este vital pentru producerea de colagen. Vitamina C este cea mai accesibilă vitamină, fiind prezenta în toate fructele şi legumele, dar şi în lapte şi ouă. Aportul natural de vitamina C este fărp limită, organismul eliminând ceea ce este în exces. Vitamina C sintetică trebuie luată însă conform indicaţiilor, fără a depăşi limita admisă, pentru că poate favoriza apariţia pietrelor la rinichi şi sângerările digestive.

Vitamina D este ultima pe lista cu vitamine esenţiale pentru iarnă. Iarnă, principalele surse de vitamină D sunt peştele, laptele, ouăle, produse din soia şi cereale integrale.

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies