fbpx
Acasa Lifestyle Tradiţii de Moş Nicolae în Europa

Tradiţii de Moş Nicolae în Europa

Autor: Echipa Femeia
0 comentariu 278 vizualizari 6 minute timp estimat

Tradiţia spune că Moş Nicolae aduce cadouri dulci copiilor cuminţi, dar tot el îi „pedepseşte” pe cei leneşi şi neascultători, care nu găsesc dimineaţa decât o nuieluşă. Acesta nu este însă singurul obicei legat de ziua Sf. Nicolae.

Obiceiuri de Moș Nicolae în Franța

Moş Nicolae vine tot în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Povestea spune că trei copii s-au pierdut într-o pădure şi au fost găsiţi de un personaj rău, care i-a dus în cabana lui şi i-a ţinut la sărat într-un butoi timp de 6 ani. Cu ajutorul Sf. Nicolae, copii au reuşit să se întoarcă acasă, iar de atunci, acesta este recunoscut drept protectorul familiilor.

Personajul se numea Père Fouettard, iar de la acea întâmplare se spune că îl urmează peste tot pe Sf. Nicolae, în ruşine, lăsându-le copiilor neascultători cărbuni sau nuieluşe. Cei cuminţi primesc în schimb turtă dulce, ciocolată şi mici cadouri.

Moș Nicolae în Irlanda

Se crede că Sf. Nicolae este înmormântat în Irlanda, în biserica din ţinutul Kilkenny. Sf. Nicolae din Myra a fost un filantrop care a trăit în secolul 4, şi se spune că în timpul vieţii lăsa pe neştiute cadouri săracilor.

Una din legende povesteşte cum a fost odată un om sărac, care avea trei fete, dar care nu avea bani să le dea zestre şi să le salveze astfel de la sclavie. Pe măsură ce fetele se apropiau de vremea măritişului, teama omului creştea. Până când, într-o noapte, i-a fost aruncat pe coş un sac de galbeni. La fel şi în următoarele 2 nopţi (câte un sac de galbeni pentru fiecare din fete). Şi astfel, bărbatul şi-a putut salva copilele de la scalvie. Se crede că banii i-a primit de la un om bogat, care şi-a dat toată averea celor săraci.

În Olanda, moșul are ajutoare

În Ţările de Jos, Sf. Nicolae şi ajutoarele sale, Zwarte Piet, ajung pe la mijlocul lui noiembrie. Ei vin cu vaporul, din Spania, şi în fiecare an se opresc în alt port. Moşul poartă o robă tradiţională de episcop şi pleacă din port pe un cal alb, pentru a ajunge în oraş, unde este întâmpinat de primar. Urmează apoi o mare paradă în cinstea lui (desfăşurare care are loc în aproape toate oraşele).

În săptămânile dinaintea zilei de Sf. Nicolae, 6 decembrie, acesta călătoreşte prin ţară pentru a vedea care copil e cuminte şi care nu (se duce în şcoli, spitale, magazine, chiar şi acasă). Copii au cântecele speciale şi îşi pun cizmuliţele lângă uşă sau la geam, împreună cu un desen, o listă de dorinţe şi un morcov pentru calul Sfântului Nicolae. A doua zi, găsesc mici cadouri ori dulciuri, sau cărbuni şi sare (dacă n-au fost cuminţi).

Olandezii îl serbează pe Sinterklaas pe 5 decembrie, în ajun, cu petreceri festive la care participă toată familia. Inclusiv cei mari primesc daruri. Adoră surprizele, aşa că de multe ori vor pune un cadou mic într-o cutie mare, sau le vor ascunde pentru a da apoi indicii încât să fie găsite. Fiecare cadou este însoţit de câteva strofe ironice la adresa destinatarului.

Pentru copii, indiciul că a venit Moş Nicolae este o ciocănitură la geam, semn că micuţii vor găsi un sac de cadouri la uşa casei. Sinterklaas este cea mai importantă tradiţie în Olanda (abia apoi vine bradul de Crăciun şi Ziua Reginei) şi este celebrată cu mare fast în fiecare an.

… și asta nu este tot! 

De Sfântul Nicolae încep colindele pentru Crăciun, deși și această primă mare sărbătoare a iernii are colindele și cântecele sale specifice. În anumite regiuni, oamenii merg colindând de Sfântul Nicolae, cântând colinde și urându-și noroc reciproc. Aceasta este o tradiție răspândită în special în Europa Centrală și de Est. 

Mâncare specifică face parte din tradițiile locale. În Țările de Jos este obișnuit să se facă „speculaas” (biscuiți dulci cu unt condimentați puternic cu un amestec de scorțișoară, cuișoare, nucșoară, ghimbir și piper) sau „pepernoten” (tot biscuiți pe bază de miere și melasă aromatizați cu scorțișoară, cuișoare, nucșoară și piper).

Moș Nicolae reprezintă spiritul generozității, compasiunii și bucuriei în timpul sezonului festiv. Această figură iconică este prezentă într-o varietate de aspecte culturale, de la literatură și colinde la filme și reprezentări artistice. Fiecare țară își are propriile tradiții și variante ale Moșului, dar indiferent de regiune aduce un strop de magie, amintindu-ne că sărbătorile nu sunt doar despre cadouri, ci și despre generozitate, compasiune și bucurie.

Sursa foto: 123rf.com

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies