fbpx
Acasa SănătateNutriție și diete Totul despre roșii. Beneficii, dieta cu roșii și ceva în plus

Totul despre roșii. Beneficii, dieta cu roșii și ceva în plus

Autor: Andrei Toma
0 comentariu 679 vizualizari 14 minute timp estimat

Încercarea de a spune totul despre roșii nu poate avea decât un succes parțial. În consecință o să vorbim despre ce conțin roșiile și ce beneficii au pentru organism, în general, dar și cât de importante sunt pentru sănătatea pielii. O să detaliem beneficiile pe care le are licopenul, antioxidantul cu proprietăți fantastice pe care roșiile îl conțin din plin. Inevitabil o să punctăm și situațiile foarte rare în care consumul de roșii trebuie limitat și cazurile în care roșiile îți pot face rău. 

Cura de roșii beneficii

Recomandăm cu încredere abuzul și povestim pe îndelete despre aceste fructe minunate. Nu am greșit! Din punct de vedere botanic roșia este un fruct. Trecută în mod arbitrar în categoria legumelor (tot așa cum se întâmplă și cu dovlecei, cu vinetele și castraveții) roșia este un fruct. 

Pe de altă parte despre beneficiile roșiilor, putem să vorbim până mâine dimineață și nu o să riscăm să ne repetăm. 

Roșiile, cunoscute științific sub numele de Solanum lycopersicum, sunt fructe populare cultivate și consumate în întreaga lume. Originare din America de Sud, acestea au fost aduse în Europa în secolul al XVI-lea și s-au răspândit rapid datorită versatilității și valorii lor nutriționale excepționale. 

Circa 200 de grame de roșii (adică trei roșii potrivite) conțin peste jumătate din necesarul de vitamina C zilnică, aproape 20% din necesarul de vitamina A și K și circa 15% din grupul vitaminelor B, alături de 10% din necesarul de vitamina E. La acestea se mai adaugă potasiu, magneziu, mangan, fier, fosfor și cupru, dar și fibre, precum și un procent de 10% de proteinele zilnic necesare. Toate „ambalate” în doar 50 de calorii.

Roșiile previn inflamațiile articulare și sunt benefice pentru mucoasa gastrică. Un pahar cu suc de roșii hidratează mai bine decât un pahar de apă minerală, tocmai datorită procentelor ideale de minerale pe care le conține. Roșiile țin oasele sănătoase ca urmare a proporției ideale dintre calciu, fosfor și potasiu.

Luna iulie și august sunt perioadele ideale pentru a prepara conserve din roșii adevărate. Bulionul, roșiile în conservă, sucul de roșii și alte bunătăți cu roșii sunt rezerva de vitamine și antioxidanți pentru iarnă, roșiile având darul de a-și păstra toate calitățile dacă sunt tratate termic.

Efectele adverse ale roșiilor

Roșiile nu fac niciodată rău, cu o singură și nefericită excepție: persoanele alergice. Există situații în care roșiile sunt factor declanșator pentru unele manifestări alergice care se pot manifesta la nivelul pielii. Este bine de știu că nu roșia în sine este cea responsabilă, ci polenul florilor de roșii. 

Poate fi necesară limitarea la 200 de grame de roșii pe zi, în cazul celor care au probleme legate de tensiunea arterială oscilantă sau a celor care au o tensiune foarte scăzută, precum și în situația unor afecțiuni renale cronice, ca urmare a aportului ridicat de potasiu din roșii. 

Licopenul, antioxidantul din roșii

Roșiile sunt una dintre principalele surse de licopen natural. Licopen există în toate fructele și legumele roșii și portocalii, dar aportul din tomate este cel mai important, pentru că se păstrează și chiar își amplifică efectele atunci când este tratat termic. Iar roșiile sunt un ingredient omniprezent în mâncare, fie ca atare, fie sub formă de suc sau pastă de tomate. 

Licopenul este unul dintre cei mai activi și mai puternici antioxidanți naturali, care întrețin sănătatea celulară. Carotenoid cu rol antioxidant puternic, licopenul își păstrează intacte toate proprietățile, în toate preparatele făcute din roșii, chiar dacă acestea au fost supuse proceselor termice.

Există studii temeinice care au probat faptul că licopenul combate apariția celulelor canceroase, protejează integritatea structurii ADN-ului și intervine activ în procesele de oxigenare celulară. Licopenul protejează împotriva cancerului de plămâni, a tuturor formelor de cancer din zona genitală și gastro-intestinală, dar și împotriva cancerului de sân.

În plus, este activ în a regla nivelului de colesterol în sânge, dar are și capacitatea de a fluidiza sângele și de a stimula producția de celule roșii. 

Contraindicațiile licopenului

În principiu riscul unui aport prea mare de licopen nu există. Totuși există indicii că un aport ridicat de antioxidanți, mai ales dacă acesta provine din suplimente alimentare pot fi unul dintre factorii care întrețin infertilitatea masculină. În situații cu totul excepționale, mai ales atunci când există unele patologii ale sângelui, poate exista indicația limitării consumului de roșii sau a suplimentelor care conțin licopen.

Roșiile sunt un aliat pentru o piele frumoasă, vitaminele și combinația de minerale fiind un factor care protejează tegumentul de efectele razelor ultraviolete. Poți începe cura cu roșii pentru că a început sezonul roșiilor!

👉 Combină rosiile cu avocado, și vei avea tot ce-ți trebuie pentru o dietă sănătoasă, în orice anotimp. 

dieta cu rosii. cura de slabire cu rosii

Dieta cu roșii

Dieta cu roșii este una dintre cele mai bune diete de vară și asta pentru că, pe de o parte, roșiile sunt o sursă de sănătate, iar pe de alta sunt un aliat de nădejde în orice cură de slăbire. Roșiile sunt perfecte în toate curele de slăbire, dar planul de dietă cu roșii este chiar mai mult decât atât. Dieta cu roșii te poate ajuta să scapi de două-patru kilograme într-o săptămână.

În mod special, un plan alimentar bazat pe roșii proaspete și pe suc de roșii poate face minuni când este vorba despre menținerea siluetei și scăderea în greutate. Dieta cu roșii poate fi respectată toată vara și este ideală în vacanță.

Dieta cu roșii combate celulita

Un alt mare beneficiu este că dieta cu roșii este un inamic pentru celulită, acționând pe interior. Trebuie spus că roșiile sunt și un bun ajutor pentru pielea expusă la soare, ca urmare a efectului benefic combinat al antioxidanților din roșii și al vitaminelor și mineralelor pe care acestea le conțin. Roșiile au capacitatea de a stimula producerea de pigment natural în piele. Așa că, dacă mănânci roșii în perioada în care te expui la soare, bronzul tău o să fie mai intens și de durată.

Roșiile pot fi mâncate ca atare, în salate, în mâncăruri, alături de carne, coapte sau fierte în supe, dar și sub formă de suc. Acestea sunt un stimulent pentru metabolism, dar și pentru sistemul imunitar, au capacitatea de a întări sistemul osos și se potrivesc perfect metabolismului feminin.

Meniul pentru dieta cu roșii

Fiecare masă trebuie să conțină o roșie sau un pahar mare de suc de roșii. Este recomandat ca numărul de calorii zilnice să nu treacă de 1800-2000.

La micul dejun, alege o felie de pâine neagră, două linguri cu brânză de vaci degresată și o roșie. Completează masa cu un pahar mic de suc de roșii, o cafea și o banană. Poți alege cerealele integrale și lactatele, caz în care poți sări peste roșii și suc, dar acestea vor fi incluse neapărat la gustarea următoare.

Gustarea poate fi formată dintr-o salată de roșii simplă cu o linguriță de ulei și o felie de pâine integrală sau un pahar de suc de roșii și un iaurt, ori pur și simplu dintr-un fruct oarecare și o mână de migdale, dacă ai mâncat roșii dimineața.

Prânzul și cina trebuie să conțină o supă de roșii (indiferent de consistență, în care ai adăugat și alte legume – ceapă, țelină, conopidă, fasole verde, dovlecei), o salată de roșii, o porție de legume verzi fierte la abur și o bucată de carne sau pește la grătar.

Adaugă un pahar mare de suc de roșii sau o combinație de suc de roșii proaspăt cu suc de țelină sau morcovi.

În dieta cu roșii nu există alimente interzise, dar pastele făinoase, dulciurile concentrate și produsele procesate trebuie evitate. Este recomandat consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi (intră la socoteală și supele de roșii și sucul), limitarea consumului de sare și alegerea grăsimilor sănătoase (uleiuri vegetale, pește gras, avocado, nuci, migdale și alte semințe).

beneficiile rosillor in cosmetica

Roșiile în cosmetică

Tratamentele cosmetice la salon pot fi înlocuite cu succes de roșii când ești în criză de timp. Vei obține rezultate similare fără nicio cheltuială. Roșiile sunt o comoară de ingrediente de frumusețe ce așteaptă să fie puse la treabă.

Micșorează porii și elimină grăsimea în exces

Roșiile sunt excelente pentru tratarea tenului gras fiindcă sunt astringente. Amestecă o linguriță de suc de roșii cu patru picături de zeamă de lămâie și masează pielea cam un minut, apoi clătește cu apă călduță.

Reduc acneea

Printre alte beneficii ale roșiei se numără și sprijinul oferit în lupta cu acneea. Pune pulpă de roșie pe față și las-o să acționeze cinci minute, apoi clătește și aplică o cremă hidratantă. Dacă vei face acest tratament câteva zile la rând, vei observa cum acneea pierde din ce în ce mai mult teren.

Te scapă de punctele negre

Indiferent dacă ai tenul gras sau uscat, punctele negre există. Însă roșiile te scapă de ele fără prea mult efort și fără să le storci. Ia o felie de roșie și șterge zonele cu puncte negre. Sucul acid al roșiei va topi grăsimea oxidată care înfundă porii. Sigur vei avea nevoie de mai multe tratamente până vei scăpa de aceste negreli enervante, mai ales dacă au ceva vechime.

Dau strălucire pielii

Când tenul devine tern și are nevoie de o revigorare, tot roșiile sunt soluția. Un amestec de suc de roșii și miere (o lingură de suc și o linguriță de miere) îți oferă un ten neted și luminos. Ține amestecul pe față pentru cinci minute, apoi clătește cu apă călduță. Celulele moarte sunt practic topite de roșii, iar mierea catifelează pielea. Acest amestec magic îți va fi de folos și când pielea este arsă de soare sau iritată de vânt sau de frig.

Șterg petele

Că te-ai pătat cu vopsea de păr sau cu autobronzant, roșiile te scapă de aceste pete. Uneori trebuie să insiști, dar vor lăsa în urma lor pielea curată. Ia o bucată de roșie și freacă locul respectiv, apoi clătește. Dacă nu ești mulțumită de rezultat, nu-ți va da nimeni banii înapoi, însă poți să repeți operațiunea.

Departe de a fi spus totul despre roșii, dar cu certitudine am atins cele mai importante amănunte despre roșii.

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies