fbpx
Acasa GastronomieRețete 10 smoothi pentru piele perfectă

10 smoothi pentru piele perfectă

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 245 vizualizari 10 minute timp estimat

Un smoothie nu este doar o băutură la modă, combinațiile de fructe pot aduce beneficii întregului organism, iar ca bonus – un ten frumos fără prea mare efort.

Savurează un smoothie zilnic şi vei vedea cum pielea începe să strălucească, să fie mai tonică şi mai luminoasă. Probabil ai auzit că alcoolul, băuturile acidulate şi cafeaua nu sunt cele mai bune alegeri pentru nevoile organismului, nu ţin de sete şi nici nu au vreun beneficiu pentru ten. Sunt doar simple plăceri din categoria celor vinovate. Însă sucurile groase de fructe, aceste piureuri lichide, sunt o modalitate de a te energiza şi prin care să ai o piele frumoasă.

Înlocuieşte alimentele procesate sau dulciurile cu acest fel de băutură. Este excelentă dimineaţa, ca un mic dejun rapid şi energizant. Combină fructe, legume şi proteine şi vei obţine o băutură delicioasă şi o mască senzaţională pentru ten. Amestecă în blender toate ingredientele, fără a adăuga lichide, ia o lingură din compoziţie şi apoi toarnă apa sau laptele pentru a transforma piureul într-o băutură. Piureul pus deoparte întinde-l pe faţă şi lasă-l să acţioneze cât timp consumi această băutură. Tenul va fi astfel hrănit şi hidratat atât din interior, cât şi din exterior. Acest tratament rapid, plin de antioxidanţi, acizi graşi esenţiali şi minerale, va menţine ridurile la un nivel scăzut, va diminua inflamaţiile, dar şi roşeaţa pielii. Iată câteva reţete delicioase pentru un răsfăţ zilnic!

Pentru curăţare – avocado cu cacao

Acest amestec acționează ca o perie delicată pentru piele şi organism.

Pune în blender: două linguriţe cu seminţe de cânepă, o mână de frunze de rucola, un avocado, o linguriţă cu cacao şi 200 ml de lapte de cocos (pentru început, adaugă doar 50 ml).

Seminţele de cânepă sunt o sursă echilibrată de omega 3 şi 6 ce stimulează activitatea celulelor epidermei. Frunzele de rucola sunt excelente pentru ficat, dar şi pentru detoxificarea organismului şi a pielii. Avocado şi cacaua conţin antioxidanţi puternici, care ajută pielea să devină radioasă şi netedă. Laptele de cocos este bogat în potasiu şi ajută celulele pielii să menţină apa şi să păstreze tenul hidratat. Întinde masca pe faţă, masează un minut şi las-o să acţioneze zece minute, apoi îndepărteaz-o cu apă rece.

Pentru calmarea tenului iritat – banane şi migdale

Este o alegere bună dacă ai pielea înroşită, iritată sau umflată.

Pune în blender: o banană, o linguriţă cu seminţe de in, una cu migdale şi 200 ml de lapte (pentru început, doar patru linguri). Banana şi migdalele alcătuiesc o sursă importantă de proteină vegetală, de calciu, potasiu, fibre şi omega 3. Acizii graşi esenţiali din seminţele de in au proprietăţi antiinflamatoare puternice. Pentru a beneficia la maximum de beneficiile inului, mai întâi el trebuie măcinat în râşniţa de cafea.

Pentru tenul gras, predispus la acnee – mango şi susan

Este un tratament de hidratare, reglează secreţia de sebum şi vindecă acneea.

Pune în blender: patru felii de mango cu un iaurt de băut şi o linguriţă cu susan.

Pline de zaharuri bune şi vitaminele B6, C şi E, aceste ingredinete fac pielea să fie optim hidratată, iar uleiul de susan şi iaurtul echilibrează secreţia de sebum şi ajută la închiderea porilor.

Pentru purificare şi întinerire – fructe de pădure şi mentă

Este un amestec plin de antioxidanţi, care ajută la curăţarea tenului şi la diminuarea ridurilor, fiind totodată un bun mod de a elimina toxinele din organism.

Pune în blender: două linguri cu fructe de pădure, un iaurt de băut şi câteva frunze de mentă.

Este un smoothie răcoritor, dulce şi bun la gust, dar şi pentru pielea îmbătrânită sau obosită, care se va revitaliza rapid datorită vitaminelor din fructe şi exfolierii delicate a iaurtului şi uleiurilor volatile din mentă.

Pentru tenul acneic şi digestie greoaie – pară şi lapte de cocos

Substanţele astringente sunt de un real folos pentru tenul gras sau iritat, dar şi pentru tulburările intestinale. Acizii organici şi mineralele contribuie la cicatrizarea leziunilor cutanate.

Pune în blender: o pară fără cotor, cu tot cu coajă (în ea se află foarte multe substanţe cicatrizante şi nutritive), 200 ml de lapte de cocos şi o linguriţă cu fulgi de ovăz.

Perele sunt bogate în apă, fibre, potasiu, fier şi vitamina C, substanţe ideale pentru sănătatea tenului. Laptele de cocos este o alternativă excelentă la produsele lactate, care pot contribui la iritarea pielii.

Pentru luminozitatea tenului – portocale şi avocado

Este o alternativă excelentă la băuturile dulci, un desert pentru trup şi piele.

Pune în blender: două portocale, o linguriţă cu seminţe de cânepă şi ½ avocado. Dacă amestecul este prea gros, poţi adăuga apă până ce ajunge la consistenţa dorită.

Este un cocteil bogat în vitamina C şi acizi graşi esenţiali, înlătură celulele moarte şi hrănește intens pielea, lăsând-o strălucitoare.

Pentru pielea ternă şi îmbătrânită – chefir şi ananas

Acest amestec înlătură celulele moarte şi are efecte antiinflamatoare  şi antirid puternice.

Pune în blender: un chefir, trei felii de ananas şi o lingură cu miere.

Chefirul conţine bacterii bune care ajută digestia şi dau luminozitate pielii. Ananasul acţionează ca agent antiinflamator, reducând iritaţiile şi umflăturile, iar mierea hidratează şi estompează ridurile.

Pentru tenul acneic – ceai verde şi iaurt

Combină două alimente cu potenţial antioxidant puternic, dar care și ajută la eliminarea bacteriilor.

Pune în blender: un iaurt, 150 ml de ceai verde, o lingură cu frunze de mentă şi una cu miere.

Iaurtul este încărcat de culturi active vii ce ajută digestia şi fac pielea să arate proaspătă. Menta şi mierea ajută la eliminarea bacteriilor neprietenoase, iar ceaiul verde aduce antioxidanţi antirid preţioşi.

Pentru o piele mai suplă – măr și lămâie

Acizii din fructe curăţă pielea şi aduc tonus.

Pune în blender: un măr fără cotor, 100 ml de apă, o linguriţă cu ulei de in, una cu miere şi zeama de la o lămâie.

Merele sunt bogate în vitamine şi minerale ideale pielii, seminţele de in aduc mulţi acizi graşi, iar lămâia – acizi care elimină petele de pe piele şi vitamine ce măresc producţia de colagen, având ca rezultate un ten mai ferm.

Pentru tenul ridat – rodie și iaurt

Acest cocteil conţine un mare nivel de antioxidanţi şi vitamine esenţiale tenului care hrănesc şi hidratează intens pielea.

Pune în blender: boabele de la o rodie, un iaurt de băut, o linguriţă cu fulgi de ovăz, ½ banană şi o linguriţă cu miere.

Rodia conţine de trei ori mai mulţi antioxidanţi decât ceaiul verde, scade colesterolul şi îmbunătăţeşte activitatea cardiacă, iar acidul elagic combate puternic radicalii liberi şi diminuează ridurile. Mierea şi banana sunt nutritive şi hidratante.

👉 Ce este și la ce ajută acidul hialuronic 

Sursa foto: pixabay.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies