Postul și sărbătoarea sunt două perioade solicitante pentru siluetă. Cu toate restricțiile și ulterior ispitele, putem să trecem cu bine peste aceste provocări. Cum anume?
Post, dar… un post inteligent
Posturile sunt bine-venite pentru organism. Ne ajută să ne detoxificăm, e un fel de relaxare pentru organism. Alimentele fiind mult mai ușor de digerat, organismul nu mai cheltuiește atât de multă energie cu digestia. În post chiar am putea slăbi, dacă știm ce să mâncăm astfel încât să aducem nutrienții necesari și să obținem senzația de sațietate. Lumea mănâncă în post multă pâine, paste și cartofi, pentru că nu știe ce altceva ar putea consuma. Iată câteva sfaturi de la specialiști, ușor de pus în practică.
- Pe lângă consumul mare de legume și fructe, avem două obiective majore: să aducem organismului proteine vegetale și să evităm prăjelile. Putem asigura aportul de proteine prin: ciuperci, soia, tofu, linte și fasole. Dar să nu uităm că există dezlegări la pește, o sursă importantă de proteine bune.
- Semințele sunt o altă sursă de energie și sațietate, dar trebuie consumate cu moderație, în porții de aproximativ 30 de grame, cât încape în palmă.
- O altă regulă este să avem trei mese pe zi și două gustări. Mâncând din trei în trei ore, menținem glicemia constantă (ne ferește de pofte) și metabolismul alert. Ultima masă trebuie să fie înainte de cu patru ore de somn, pentru ca organismul să aibă timp să digere mâncarea. Aceasta fiind o regulă pentru orice perioadă, nu doar în perioada postului.
- Cartofii buni sunt cei dulci pentru că au carbohidrați care aduc sațietate, dar și multe vitamine și antioxidanți. În schimb, cartofilor obișnuiți, atunci când îi fierbem, le crește indicele glicemic la 130, mai mare decât al făinoaselor. Copți sau chiar prăjiți, indicele este de 70, adică tot mare.
- Susanul are cea mai mare cantitate de calciu din sfera vegetală!
Sărbatori fără frustrări
Preparatele tradiționale sunt pe cât de gustoase, pe atât de calorice. Să fii la dietă într-o astfel de perioadă este un chin și mulți sacrifică nu numai porcul, ci și dieta, dând frâu liber poftelor. Cântarul devine inamicul public numărul unu. Luiza ne învață cum să ne bucurăm de toate aceste plăceri culinare, dar într-un mod responsabil.
În primul rând, trebuie să avem grijă să nu combinăm multe feluri de mâncare la o masă. E timp suficient pentru a gusta din toate peste zi.
Sarmale
Mulți se feresc de carnea tocată, dar ea e foarte bună dacă o tocăm acasă și suntem siguri de compoziția ei. Recomand carnea slabă de porc și mai puțin orez sau chiar înlocuirea lui cu hrișcă ori quinoa, care sunt pseudocereale și au un conținut proteic ridicat (orezul alb reprezintă calorii goale; membrana maronie e cea care conține vitamine și minerale, dar fără ea orezul nu mai are nutrienți).
Șorici
E foarte bun pentru colagenul pe care-l furnizează. Ideal pentru articulații și piele. Dar nu trebuie să-l consumăm în cantități mari: o fâșie cam cât ecranul unui telefon de mare e suficientă să ne facem pofta și să ne bucurăm de beneficiile aduse de el.
Piftie
Și ea intră în categoriile proteine și colagen, dar trebuie făcută din carne slabă și bine degresată, iar porția să fie rezonabilă: cam cât un căuș.
Friptură de porc
E delicioasă dacă e gătită cu multe ierburi aromatice, dar neapărat trebuie să fie slabă. Cam 200-250 g la o porție pentru femei și 300-400 g pentru bărbați. E mai bună decât puiul, care abundă în colesterol. O putem comsua alături de salată, fie ea și de sfeclă, spanac, fasole verde, sparanghel, dar nu cu cartofi, orez sau paste. E bine să nu combinăm proteine (carne, ouă) cu carbohidrați, pentru că au nevoie de sucuri digestive diferite, care se anihilează în stomac. Digestia devenind greoaie, ne simțim balonați, apar disconfortul digestiv și flatulența. Legumele verzi au darul de a alcaliniza organismul.
Dulciuri
Le putem mânca în prima parte a zilei, până în ora 14, într-o cantitate mică: o felie de cozonac, o felie subțire de tort, câteva cubulețe de ciocolată. Putem să le consumăm la micul dejun sau la gustarea de la ora 11. Le putem mânca și la a doua gustare, dintre prânz și cină, însă numai dacă seara mergem la sală sau practicăm un sport de iarnă solicitant care să consume acele calorii.
Băuturi
Cocteilurile sunt cele mai periculoase pentru că se amestecă alcoolul cu sucul de fructe și rezultă o bombă de calorii. Dar un vin bun, chiar de țară, putem consuma, dar numai un pahar. Sau unul de șampanie. Și trebuie să avem grijă să nu combinăm băuturile.
Sursă foto: 123rf.com