Principalul obiectiv al lui Răzvan Căzănescu în ceea ce privește festivalul antreprenorilor este acela de a crea un context unic în România pentru clasa antreprenorială și să contribuie prin ideologia sa la creșterea productivității companiilor din România, prin dezvoltarea unui plan concret independent de deciziile clasei politice, prin care antreprenorii pot schimba România pentru următoarele generații. Tema petrecerii de anul acesta a fost România Reinterpretată și vorbește despre optimismul comunității TBF de a schimba România în mai bine, prin utilizarea resurselor existente într-un alt mod, cel al managementului eficient.
Prea mult timp România a fost văzută ca cetățeanul sărac din Europa. Avem toate resursele necesare în țara noastră pentru a deveni remarcabili, însă trebuie să le folosim într-un mod diferit. Avem o gastronomie extraordinară care poate să fie cu ușurință în top 5 din lume. Dar avem nevoie de modernizare, de promovare la nivel internațional și de un pic de nebunie – a spus Răzvan Căzănescu, fondator TBF.
Printre partenerii TBF care s-au remarcat în cadrul petrecerii TBF – România Reinterpretată, sunt Andrei Țandără și Daniel Obretin de la Spoonful care evoluează înspre companii remarcabile pe care le dezvoltă alături de echipa TBF în Horeca, Orchestra Simfonică București alături de care echipa TBF își propune să readucă în prim plan muzica clasică într-un stil modern și reinterpretat, și Monica Florea, care s-a alăturat echipei de leadership TBF cu scopul de a construi TBF New Generation.
Vrem ca străinii să cunoască România prin intermediul muzicii clasice modernizate. Alături de TBF putem să ne asigurăm că cei care ne vizitează țara vor avea parte de experiențe memorabile, unice, despre care să vorbească ani de zile. – a spus Cătălin Oprițoiu, fondator Orchestra Simfonică București
Evenimentul a fost structurat în mai multe pasaje tip discurs în care partenerii TBF au vorbit despre modul în care trebuie privită o Românie Reinterpretată și care sunt pașii concreți de atins pentru a ajunge acolo, sparte de delicii culinare românești cu un twist de modernitate și de momente artistice impresionante susținute de Orchestra Simfonică București, Phoenix și Gheorghe Zamfir, regele naiului, care a interpretat coloana sonoră a filmului „Kill Bill”, semnat de Quentin Tarantino, „The Lonely Shepherd”.
Credem cu putere că una dintre cele mai importante caracteristici ale unui brand de țară este gastronomia. Alături de TBF vrem să construim business-uri în HORECA la nivel internațional despre care străinii să știe că acea mâncare delicioasă vinde de pe meleagurile noastre – au spus Andrei Țandără și Daniel Obretin de la Spoonful.
Desertul a fost dezvoltat de Cofetarul Chef Ana Consulea, fondator Zexe Brasserie, care a oferit invitaților un desert unic, încadrat perfect în tema evenimentului – România Reinterpretată.
A fost odată ca niciodată o echipă de cofetari îndrăgostită de imposibil. Așa se face că atunci când au primit un brief pentru a crea un desert special pentru un eveniment de 400 de persoane, cu tema „România reinterpretată”, li s-a aprins imaginația.
Am transpus valorile companiei care ne-a încredințat această misiune, TBF, într-un desert cu totul special. Una dintre acestea ni s-a potrivit mănușă: ne place să facem lucruri nerezonabile. Așa că ne-am transformat în artiști. Mircea Banu, liderul echipei de creație, a sculptat cu măiestrie fiecare bob de grâu, piesa principală în farfurie. Am creat manual desertul, piesă cu piesă, pentru cei 400 de invitați.
Mousse-ul de colivă și inserția din pralină de nuci coapte au fost surpriza din interior. Completată de cojile de nucă de ciocolată și fânul din foaie de plăcintă caramelizată. O combinație îndrăzneață, rebelă, memorabilă, care a impresionat fiecare invitat, a spus Chef cofetar Ana Consulea.
Spectacolele susținute de artiștii români în cadrul Petrecerii TBF au fost un real succes și au adus comunitatea TBF mai aproape, printr-o vibrație comună și emoții de apreciere pentru personalitățile extraordinare din România.
„Am avut fericita ocazie să particip la cel mai rafinat dineu al anului. Când am acceptat invitația nu mă așteptam la un adevărat regal muzical dirijat de Maestrul Daniel Jinga, de 68 de ani de nai ai lui Gheorghe Zamfir, vocea inconfundabilă de jazz a Anei Mariei Roșu sau de legendara trupă Phoenix. Muzica Orchestrei Simfonice București a orchestrat perfect seara și toată experiența culinară a fost la superlativ. A fost o noapte de neuitat plină de oameni extrem de valoroși ai acestei țări.” – a spus creatorul de conținut Gabriela Atanasov
Petrecerea TBF a reprezentat și o ocazie extraordinară de a conecta intelectualii și geniile pasionate de tech din România cu antreprenorii și pasionații de business din comunitatea TBF, dornici să susțină excelența prin contribuții financiare. Astfel, Clubul de Robotică Autovortex a primit o donație de 25.000 de euro de la comunitatea TBF, fiecare participant contribuind cu o sumă semnificativă, lucru posibil prin specificul evenimentul care aduce împreună oameni de calitate cu idealuri și valori comune. Clubul de Robotică Autovortex își propune să ofere o nouă perspectivă de afirmare prin robotică tinerilor care au abilitatea de a crea un viitor mai bun pentru România, care pot contribui la procesul de digitalizare și de modernizare al acesteia. Printre domeniile de activitate studiate și practicate de românii pasionați de robotică în cadrul clubului, enumerăm imprimarea și proiectarea 3D, construcțiile moderne și programarea în JAVA.
Evenimentul de afaceri organizat de echipa TBF a fost o oportunitate unică de a ne conecta cu antreprenori, investitori și pasionați de tehnologie. Am fost încântați să aflăm noi moduri de gândire foarte vizionare și să comunicăm cu antreprenori din țara noastră, care au o viziune avangardistă asupra viitorului tehnologic. Îi mulțumim mult lui Răzvan și echipei TBF pentru invitație și pentru tot ajutorul acordat echipei AutoVortex! – a spus Ionuț Panea, mentorul Clubului de Robotică Autovortex.
Succesul Petrecerii TBF 2023 vorbește despre nevoia reală a românilor dornici să creeze conexiuni, să lege parteneriate și să se dezvolte în lumea business-ului, de a se aduna într-un context recurent și, de ce nu, de a pune bazele Festivalului Antreprenorilor din România pentru o cauză comună, aceea a României Reinterpretate. Misiunea echipei TBF este aceea de a veni cu o soluție într-o piață în care lipsa informațiilor, lipsa comunităților, cultura haotică în care au crescut antreprenorii au lăsat o amprentă pregnantă realităților în care trăim. Misiunea este aceea a reeducării și a tranziției comunității de antreprenori de la vechiile paradigme la realități clare, noi și eficiente.