fbpx
Acasa Lifestyle Obiceiuri și tradiții de Sfântul Andrei

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Andrei

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 129 vizualizari 3 minute timp estimat

Peste 800.000 de români îi poartă numele, dar puțini cunosc obiceiurile și tradițiile de Sfântul Andrei.

Noaptea de dinainte de Sfântul Andrei – 29 spre 30 noiembrie, este una dintre cele mai pline de superstiții dintre sărbătorile tradiționale și stă sub semnul strigoilor și vârcolacilor. Se spune că la începutul secolului XX, în ținuturile Tutovei, tinerii se adunau în grupuri pentru a petrece. Dansul și ospățul se țineau însă în casă, pentru a fi feriți de strigoii care umblă liberi în această noapte.

Pentru a-i ține cât mai departe, fetele și băiețîi ungeau cu usturoi ușile și ferestrele caselor, iar în unele zone se aruncau bucăți de pâine în curte pentru a ține sufletele chinuite departe de cămin. La această petrecere din Noaptea Strigoilor, numită și Păzitul Usturoiului, fetele aduceau trei căpățâni de usturoi, care erau păzite de o bătrână, apoi, după ce se juca în jurul lor, erau din nou distribuite tinerelor care le păstrau tot anul împotriva bolilor și a descântecelor.

Din bătrâni se spune că tot în această noapte, fetele nemăritate își pot afla ursitul. Un fir de busuioc așezat sub pernă îi va aduce în vis chipul celui care o va cere în căsătorie, iar dacă stă dezbrăcată între două oglinzi cu o lumânare în mâna, va putea vedea în oglindă din spate chipul băiatului.

Alt obicei presupune ca fetele să pregătească o turtă de pâine sărată din care să mănânce înainte de culcare, iar cel care în vis îi va oferi apă de băut, acela îi este sortit. Chipul viitorului soț poate să apară și într-un pahar cu apă sfințită, în care este introdusă o verighetă sfințită.

Tot de sărbătoarea Sfântului Andrei se leagă și prevestirea meteorologică pentru anul următor. Se spune că dacă se duc 12 cepe (câte una pentru fiecare lună a anului) în pod, starea lor din seara de Crăciun va da prognoza vremii. Cele stricate anunță luni ploioase și mohorâte, iar cele care sunt întregi vor aduce soare și belșug în roade. De asemenea, dacă în această noapte este senin și cald, înseamnă că ne așteaptă o iarnă blândă, iar dacă va fi ger, și în anotimpul care vine va fi la fel.

Datina de a semăna în noaptea Sfântului Andrei grâu într-o oală cu pământ pentru a afla rodnicia ogoarelor este practicată și astăzi în zonele rurale. Grâul pus la încolțit poate să semnifice și previziunile pentru anul următor în ceea ce îi privește pe toți membrii familiei.

Băutura rituală care se prepară cu ocazia acestei sărbători este covașa, o băutură fermentată din mălai și făină, sau doar din mălai de porumb ori de mei. Gustul dulce-acrișor ține strigoii departe de oamenii care beau din acest preparat.

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies