Sâmbătă, 23 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, circa 32.000 de participanți au celebrat Ora Pământului alături de Programul Național Cantus Mundi cu prilejul celei mai mari mobilizări voluntare mondiale dedicate protejării mediului – Earth Hour.
Copiii din peste 280 de coruri și ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cântat alături de familii, prieteni și profesori pentru sănătatea planetei, în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara.
„Suntem impresionați să vedem cum de la an la an, tot mai multe localități vin alături de Cantus Mundi la Earth Hour. Sărbătorim anul acesta 10 ani de la oficializarea guvernamentală a Programului Național Cantus Mundi, prin care promovăm accesul fiecărui copil la miraculoasa formă de integrare socială – corul. Aducem în piața publică acest important subiect – educația culturală – și mă bucur să anunț ca la începutul lunii mai, vom organiza cel mai mare forum de dezbateri pe această temă: Cantus Mundi Forum, la Parlamentul României! Educația culturală trebuie să aibă un loc important pe agenda țării, a comunității, a familiei, iar evenimentul de aseară a demonstrat ca se poate! Să fie acesta un prim pas!” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
La a opta ediție Ora Pământului organizată de Programul Național Cantus Mundi, copiii și tinerii, împreună cu dirijorii și coordonatorii zonali ai programului, au fost aplaudați în 83 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 31 de județe, București și Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești (Republica Moldova).
La ora 20:30, lumina a fost stinsă pentru o oră și cei peste 15.000 de copiii au interpretat a capella selecții din cele peste 30 de piese din broșura Ora Pământului cu Cantus Mundi, editată în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.
În capitală, Cantus Mundi a marcat Ora Pământului împreună cu 520 de copii și tineri din 17 coruri și ansambluri, printr-un amplu eveniment muzical organizat la Opera Comică pentru Copii.
Cel mai mare grup de copii a cântat pentru natură în județul Maramureș, la Baia Mare, în Parcul „Regina Maria” și în curtea Liceului cu Program Sportiv Baia Mare, unde peste 2.500 de persoane s-au reunit prin muzică împotriva risipei care afectează planeta. Participări impresionante în țară au fost și în județul Galați, unde aproape 1.000 de copii au cântat în centrul orașului și în localitățile Cudalbi, Ivești, Tecuci, Torcești și Umbrărești; în județul Bihor, unde circa 800 de copii din 12 coruri s-au reunit în Parcul 1 Decembrie din Oradea; județul Ilfov, cu aproape 500 de copii care au susținut recitaluri la Buftea și Brănești; județul Arad, unde peste 450 de copii au cântat în Piața Avram Iancu din Arad și Piața Regele Mihai I din Pecica; județul Brăila, cu 460 de copii care au susținut momente muzicale pline de emoție în fața Primăriei Brăila și la Monumentul Eroilor din localitatea Jirlău. În toată țara, copiii au fost însoțiți de dirijori, profesori, familii și prieteni, care au cântat alături de ei, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”
Parteneri instituționali: Senatul României, Institutul Cultural Român, Institutul Național al Patrimoniului, Televiziunea română, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, ARCUB, USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior, Centrul de Cultură Arcuș, Federația Română de Fotbal, Clubul Sportiv Rapid București, Policolor, Carpatina, Casa Corpului Didactic
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Antena 3 CNN, Bookhub, Ediția de dimineață, Euronews Romania, Europa FM, Itsy Bitsy, Kanal D, Kanal D2, Leviathan, Munteanu, Observator cultural, Prima TV, Radio București FM, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Trinitas TV, TVR Cultural, Zile și Nopți
***
Ora Pământului, manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în capitala Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Ediția a 18-a a Orei Pământului are loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Cantus Mundi are misiunea să promoveze cântului coral și educația prin muzică pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Programul, care reunește în prezent 2.043 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.