Descoperă cum Ofelia Popii transformă experiențele din teatru și film în magia rolului său din serialul Tătuțu’. Află cum echipa și regizorii au transformat fiecare zi de filmare într-o lecție valoroasă și cum personajul Olga reflectă lecțiile sale de viață personale. Pătrunde în universul fascinant al actriței, unde arta și emoția se împletesc, iar fiecare rol devine o călătorie profundă.
Ofelia, oamenii deja te cunosc și te admiră pentru rolurile realizate în teatru și film. Acum cei de acasă te vor putea urmări și în serial. Cum a fost experiența Tătuțu’ pentru tine?
Sunt în continuare superimpresionată de echipă! Tot ce înseamnă echipa artistică, tehnică, PR și tot. Mi se pare tât de profesionist și de bine organizat. Filme am mai făcut, dar în seriale nu am mai jucat. Mi se pare că toată lumea știe ce face și, în același timp, își păstrează buna dispoziție; oamenii au grijă unii de alții, de sentimentele lor. Chiar dacă, să zicem, trecem printr-o situație mai stresantă, nu se pune presiune, nu se vorbește mai incisiv. Pentru mine contează foarte mult treaba asta. Este o atmosferă atât de frumoasă și creativă, chiar este super! Sunt foarte impresionată și foarte bucuroasă că sunt aici.
Te-a surprins ceva în mod special la procesul de lucru aflat în spatele serialului?
Ador scenariul și așteptam cu sufletul la gură să primesc episoadele următoare! Într-adevăr, m-au surprins ambii regizori, Anghel Damian și Mihai Brătilă, mai ales Anghel pentru că este foarte tânăr. Mi se pare că amândoi sunt atât de atenți la detalii și dau indicații atât de bune, din punct de vedere actoricesc. Personajele, atât datorită scenariului, dar și datorită lor, sunt conturate în multe detalii, iar asta îmi place de mor! Eu chiar învăț aici, la fiecare filmare mă simt foarte câștigată, pentru că plec mereu cu câte ceva acasă. Asta mă bucură foarte tare.
Anghel Damian și Mihai Brătilă au amândoi studii de actorie la bază. Crezi că asta îi ajută să ofere
indicații atât de pertinente actorilor?
Da, bineînțeles! Din ce am obervat până acum, regizorii care au pregătire și practică de actori în spate sunt mult mai pricepuți în a ști să te conducă. Cumva știu ce indicații te ating și știu exact cum să-și atingă scopul. Se pliază pe fiecare actor în parte, ceea ce mi se pare foarte important. Pentru că nu este suficient timp ca tu, ca actor, să îți dai seama ce a vrut de fapt să zică regizorul. La teatru așa este, dar acolo ai mai mult timp. Îi ajută foarte mult treaba asta cu actoria, pentru că îi observ că dau indicații diferite, în funcție de actorul cu care lucrează. Acesta este un lucru extraordinar!
Ce fel de persoană este Olga, personajul tău? Te-a ajutat ea să îți descoperi vreo latură nouă?
Mi s-a părut că Olga seamănă din anumite puncte de vedere cu mine, în sensul că este o tipă extrem de corectă și vrea ca lucrurile să-i fie foarte clare. Are nevoie de o diferență clară între ce e bine și ce e rău, fără să aibă dubii care să o perturbe. În meseria ei, de polițistă, nu vrea să cadă în partea întunecată, ceea ce este și firesc. De aceea, Olga chiar m-a pus pe gânduri, căci și eu sunt așa. Din anumite puncte de vedere, mi-am dat seama că în anumite situații trebuie să fii mai flexibil. Ea, din dorința de a fi extrem de corectă, chiar dacă are scopuri nobile, cum ar fi să își protejeze colegii, reușește să rănească. Asta m-a făcut să mă gândesc la situații din viața mea în care eu voiam să ajut și să sprijin pe cineva, iar din cauza felului prea radical de a fi, am obținut rezultatul opus.
Ai descoperit vreo lecție de viață valoroasă de la Olga?
Am descoperit că lucrurile, chiar dacă sunt făcute cu cele mai bune intenții, pot să rănească. Este foarte importantă latura empatică, emoțională în interacțiunile cu colegii de brigadă, în cazul Olgăi. Mi se pare că ea aici greșește uneori, poate fi prea dură, din dorința de a o proteja pe Alis (colega ei), nu vede, din frica pe care o are, că nu trebuie să fie atât de incisivă în abordare.
Apropo de Alis, Irina Artenii, actrița care o interpretează, ne-a mărturisit că una dintre slăbiciunile personajului ei este reprezentată de lipsa de experiență. Cum se raportează Olga la Alis? Se regăsește în ea, de aici și abordarea mai dură?
Da, și Olga luptă împotriva acestor slăbiciuni și și-a găsit puterea în reguli. Așa că se agață cu toată ființa ei de regulile acestea și vrea să-i sfătuiască pe cei mai tineri să facă la fel, fiindcă pentru ea asta a funcționat până în momentul acesta. Însă, în momentele ei vulnerabile, își pune întrebări privind soluțiile pe care le găsește, doar că nu are răspunsuri. Mie îmi place că nu are răspunsuri, asta este un lucru foarte viu, foarte adevărat în viață.
Ce te-a făcut să îți dorești să devii actriță? Asta ai visat mereu să faci?
Nu, eu am visat să fac o grămadă de alte chestii. Pe vremea mea, haha, când terminam liceul, nu ne analizam așa de mult. Eram mai degrabă instinctivi. Eu, cel puțin, sigur eram. Aveam o prietenă foarte bună care dădea la Științe Economice, așa că mă pregăteam și eu cu ea. Ceva ce mă uimește la tinerii de azi, ce pot observa la studenții mei, dar și la fiica mea: sunt foarte maturi în gândire. Mai ales pentru ceea ce înseamnă viața lor, planurile lor de viitor. Planul meu era să rămân cu prietena mea cea mai bună, hahaha! Dar eram într-o trupă de teatru la Școala de Artă și am avut nevoie de un imbold foarte mic, ca dovadă că dorința arzătoare exista acolo înăuntrul meu, doar că nu conștientizam, pentru că nu eram o fire analitică. Am fost cu cineva care făcea pregătire pentru a da la teatru, îl ascultam cum zicea poezia. Atunci, Zoltán Lovas, un actor din Arad, s-a uitat la mine și m-a întrebat de ce nu dau la teatru. Asta a fost tot ce mi-a trebuit. Apoi, am dat, am picat, așa că în anul acela am intrat la Politehnică, și tot anul am avut coșmaruri. Atunci mi-am dat seama cât de tare îmi doream de fapt să fiu la Actorie. Această experiență a fost o maturizare forțată pentru mine și o conștientizare sub presiune. Atunci dorința a devenit chiar mai puternică.
Cum îți menții echilibrul între interpretarea unor roluri complexe și păstrarea propriei sănătăți emoționale?
Este extrem de important să fii echilibrat. Actorii uneori tind să își provoace dezechilibre forțat, așa că trebuie să fie foarte atenți să se și reechilibreze înapoi după fiecare repetiție, nu după fiecare personaj, ci după fiecare repetiție. Chiar mi-am și scris doctoratul pe această temă: „Echilibrul psihic al actorului în actul creației”. Astfel, am descoperit o serie de exerciții pe care le și descriu acolo, care țin de o igienă a muncii. Pentru mine este extrem de important, pentru că eu sunt o persoană care se duce foarte ușor într-o poveste, întotdeauna am fost așa, iar asta funcționează pentru mine, să mă detașez. Probabil pentru cineva care este mai detașat și care pătrunde mai greu în poveste funcționează o altă cale. Dar pentru mine este important să știu că este doar o bucată de viață care nu mă reprezintă, nu sunt eu, este doar o joacă.
În tot ce fac, pornesc de la ideea că eu mă joc. Bineînțeles că mă joc cu credință și sunt acolo 100% în momentul jocului, dar ceva din mine trebuie să rămână mereu conștient că e o joacă, că asta mi-e meseria, o creație care vine peste viața adevărată. Asta mă ajută să nu mă pierd pe mine în personaje. M-am îmbogățit, în schimb, din tot ce am descoperit în personaje și în opere.
Dacă nu ai fi actriță, după experiența Tătuțu’, crezi că ai putea fi o polițistă bună?
Haha, eu chiar am vrut să fiu polițistă! Era una dintre multele opțiuni la care mă gândisem. Mă gândeam să fiu detectiv sau polițistă, dar pentru poliție aveam înălțimea prea mică atunci. Mi-am dorit să fiu o mulțime de lucruri și chiar m-am și pregătit pentru ele, dar văd că instinctul m-a condus bine, căci până la urmă mă folosesc de toate pasiunile pe care le-am avut de-a lungul timpului, într-o singură meserie. Dar cred că aș fi o polițistă bună, pentru că ce îmi place foarte mult și la actorie este exact munca aceasta de detectiv. Și la actorie, în momentul în care îți construiești personajul, aduni informații, alegi lucrurile importante din toate poveștile pe care le știi, care să te ajute; cumva construiești povestea, viața. Noi, la brigada specială, ne infiltrăm, jucăm teatru pentru a fi credibili, să putem scoate informații de la familiile acestea mafioate. Deci, cred că, la fel ca Olga, și Ofelia ar fi fost un detectiv bun.
La ce se pot aștepta fanii Clanul din partea serialului Tătuțu’?
Cred că va fi foarte interesant pentru ei să știe povestea de dinainte, să descopere cum a început totul. Cred că multe lucruri se pun cumva cap la cap și bineînțeles vor exista și câteva povești noi, pe care ei nu le cunosc încă. Cu siguranță va fi o poveste care te ține cu sufletul la gură. Pe mine una, chiar m-a ținut!
Interviu de Ivana Iancu
Foto: Ștefan Banu, PRO TV
Găsiți continuarea interviului în revista #FEMEIA Septembrie 2024.
Revista este disponibilă în magazinele de presă în luna septembrie. O puteți și comanda, în format print aici, iar în format digital aici, printr-un simplu click!