Cu o viziune clară și o determinare de fier, Elena Lasconi intră în arenă pentru a aduce schimbarea pe care românii o așteaptă. De la primii pași în jurnalism până la decizia de a se implica în politică, ea a fost ghidată de dorința de a îmbunătăți viața oamenilor. În acest interviu exclusiv, Elena ne vorbește despre copilărie, valorile care o definesc, provocările întâmpinate ca primar și viziunea sa pentru viitorul României.
Cum v-au influențat copilăria și mediul în care ați crescut drumul pe care l-ați ales în carieră?
Copilăria mi-am petrecut-o într-o perioadă în care educația venea de la familie, iar aici mă refer la familia extinsă, părinți, bunici, unchi, mătuși, de la comunitate și de la școală. Din familie am învățat ce înseamnă să ai repere morale, să fiu corectă, să fiu cinstită, să fiu muncitoare. Din interacțiunile cu vecinii, cu ceea ce azi numim comunitate, am învățat ce înseamnă să fii respectuos, să ajuți aproapele, să simți că ai pe cineva lângă tine la nevoie chiar dacă nu este parte din familie. Vă amintesc că am copilărit într-o perioadă în care vecinii se ajutau cu o cană de zahăr, cu o cană de ulei sau, uneori, chiar cu câteva lingurițe de cafea. De la școală am învățat respectul, o anumită gândire analitică, ordinea și firea lucrurilor în societate.
Sunt mulți cei care spun că un copil sărac are mai multe șanse să învețe mai mult, să ajungă departe în viață, pentru că are această dorință de a evolua în mod natural. Cred că asta am trăit și eu. Am simțit ce înseamnă să împarți fiecare bucățică de pâine, am simțit ce înseamnă să fii marginalizat, să fii privit într-un anume fel. Poate și de aceea mi-a fost atât de ușor, de natural să prezint ca jurnalist poveștile celor cu mai puțin noroc în viață.
Până la vârsta de șapte ani, țin minte, am fost foarte, dar foarte săraci. Amărâți. Stăteam nouă oameni în două camere. Și îmi aduc aminte ce eforturi supraomenești au făcut bunicul și bunica să poată extinde casa, cu mâinile lor, cărămidă cu cărămidă. Tocmai de aceea, ca om în toată firea, eu mi-am zis că niciodată, dar niciodată nu voi dărâma o casă bătrânească, așa cum le spunem în popor. Când am găsit terenul la Câmpulung, agentul imobiliar mi-a spus că se poate dărâma, fără probleme, vechea casă… Am spus „Nu!” și toți banii mei din anii aceia i-am investit în renovarea ei. Nu e o casă mare, nici living nu am de primit musafiri când e rece afară, dar grădina e superbă și este locul în care reușesc să mă încarc cu energie bună, indiferent câte probleme am adunat.
De la bunica am învățat, în copilărie, un alt lucru important care m-a definit și în viața profesională: să împart, indiferent cât de puțin am. Cred că bunica a fost primul om care m-a învățat, fără să-și dea seama că face asta, ce înseamnă să fii parte dintr-o echipă, să construiești cu și pentru oameni. Și sper că, de acolo de unde e ea, vede și e mulțumită că am aplicat la fiecare pas ceea ce am învățat de la ea.
Marile mele realizări de până acum s-au bazat, exclusiv, pe ceea ce înseamnă echipă. Și la primărie, fără echipă n-aș fi putut face nimic. Tocmai pentru că am făcut o superechipă, acum Primăria funcționează și cât sunt eu în campanie.
Care au fost valorile și principiile pe care le-ați învățat în familie și care vă ghidează și acum?
Când spun familie, mă gândesc atât la părinți, cât și la bunici. Părinții au încercat să-mi insufle valorile precum onestitatea, corectitudinea. Ei sunt cei care m-au ghidat către lectură, către eroii copilăriei. Era singura șansă să evadăm din griul perioadei comuniste. De la bunici, care mă răsfățau tot timpul, am învățat să iubesc animalele și să am grijă de natură. De la bunica am aflat prima dată despre credință, ea m-a învățat să spun seara „Înger, îngerașul meu”, ea m-a învățat că trebuie să fim tot timpul buni și iertători cu cei din jur.
La noi în familie totul, dar absolut totul a fost obținut prin muncă. Nu a câștigat nimeni la Loto, nu a moștenit nimeni averi. Toți ne-am realizat muncind, dar muncind cu pasiune. Eu, și când am făcut un magazin în garaj, și când am prezentat știri, și când am filmat în mină, și când am ajuns primar, am făcut totul cu pasiune.
Oana, fiica mea, este din același aluat, a fost mereu foarte determinată, pe picioarele ei, a muncit mult. Este pasionată de zona asta de gaming, pe care recunosc că nu o înțeleg sută la sută, și și-a construit o carieră la Paris în domeniu, a evoluat constant pe munca și pe eforturile ei.
Mie nu mi-a fost niciodată frică de muncă. Și cu mesajul acesta am tot mers în ultimele săptămâni prin țară: să nu ne sperie munca, să nu ne fie rușine de ea, iar politicienii să o respecte, adică să nu ne mai împartă în speciali și pălmași, să nu mai taxeze munca mai mult decat capitalul.
Ați absolvit Academia de Studii Economice din București, dar sunteți cunoscută mai ales din fața micului ecran, având o carieră de succes în media. Ce v-a determinat să faceți tranziția de la jurnalismul de investigație la politică și cum ați gestionat această schimbare?
Nu a fost o tranziție bruscă, au fost etape firești din viața unui tânăr care muncește mult, zi de zi, pentru o viață mai bună. Cursurile universitare le-am urmat în cadrul Universității Ecologice – Facultatea de Management în Economia Turismului și Comerțului Internațional din Deva, în timp ce eram deja jurnalist la Deva, iar examenul de licență și lucrarea de licență, cu o temă inovatoare la acel moment în România, „Marketingul în televiziunea comercială”, le-am susținut la ASE București.
Am continuat cariera începută, studiile m-au ajutat să am viziuni și abordări diferite în multe situații. La un moment dat, tot ce-am învățat mi-a fost de mare ajutor, în perioada cât am fost și director de vânzări la ProTV Internațional.
Meseria de jurnalist m-a învățat să fiu mereu în mijlocul acțiunii, m-a învățat să pun întrebările care contează și, mai ales, să ascult cu adevărat oamenii și să înțeleg nevoile lor. Am înțeles destul de repede că doar implicându-mă pot face viața oamenilor mai bună.
Ca jurnalist, am mers printre oameni acolo unde politicienii nu călcau niciodată. Am mers acolo unde este durere, unde este sărăcie, unde este disperare. Am văzut locuri lipsite de orice speranță care îți frâng inima. Ca jurnalist, puteam doar relata despre oameni, despre locuri, despre fapte, dar nu aveam nicio putere de a schimba cu ceva lucrurile. Treptat, sentimentul acesta că trebuie să fac mai mult, să mă implic s-a concretizat în pasul către politică.
USR s-a născut din dorința unei schimbări majore în politica din România. Societatea dorea o schimbare fundamentală în acei ani. După experiența ultimilor ani, USR mai reprezintă acea schimbare? Cum?
USR a apărut ca o reacție a societății la clasa politică ce conduce autoritar România. Oamenii au simțit că ceva nu este în regulă. Oamenii simt că statul îi păcălește, că nu îi tratează cu respect. Simțim asta când mergem într-un spital, când mergem pe stradă, când suntem într-o curte de justiție. USR a venit cu acest mesaj, cu ideea că statul trebuie să servească românii și nu românii să servească statul. Suntem în continuare în aceeași paradigmă, avem pe de o parte o clasă de privilegiați, cu venituri speciale, cu pensii speciale, cu legi speciale, și de cealaltă parte marea majoritate a românilor care, deși plătesc taxe și respectă legea, nu primesc înapoi aproape nimic din ceea ce oferă.
USR mai reprezintă acea schimbare. Cred că abia acum partidul a ajuns la o maturitate care îi permite să reprezinte interesele cetățenilor și să se lupte pentru drepturile și libertățile românilor. Am depășit și noi perioada romantică, copilăria, acum suntem un partid matur care înțelege mai bine ce are de făcut pentru a schimba lucrurile în bine. Avem aceleași idealuri, de acest lucru puteți fi sigură.
Oamenii trebuie să înțeleagă totuși că, după 35 de ani de pesedism, nu putem face minuni peste noapte cu 15% în Parlament. Asta le spun și oamenilor pe care îi întâlnesc în țară, în speranța că vor merge la vot și vor pune ștampila pe singurul partid de dreapta din România, singurul partid care ține cu oamenii și nu cu statul.
România are nevoie de o schimbare, iar această schimbare nu poate veni de la cei care îi țin captivi pe români de 35 de ani. Dar această schimbare nu poate veni decât dacă, la un moment dat, cu toții vom spune că vrem să fim respectați, dacă vom face un pas în față și dacă le vom spune cu mult curaj actualilor politicieni „Ajunge”. Ajunge cu corupția, ajunge cu proasta guvernare, ajunge cu angajările pe pile, ajunge cu banii care merg la băieții deștepți, ajunge cu aceste taxe nenorocite care ne sărăcesc pe zi ce trece.
Interviu de Mihaela Rada
Foto: Arhiva personală a Elenei Lasconi
Găsiți continuarea interviului în revista #FEMEIA Septembrie 2024, ediție în care Elena Lasconi a apărut și pe copertă.
Revista este disponibilă în magazinele de presă în luna septembrie. O puteți și comanda, în format print aici, iar în format digital aici, printr-un simplu click!