fbpx
Acasa Horoscop Săptămâna solstițiului cu Lună Plină în Capricorn

Săptămâna solstițiului cu Lună Plină în Capricorn

0 comentariu 882 vizualizari 13 minute timp estimat

Horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024 este bulversant, prin energiile majore pe care le avem de înfruntat și continuă tot ceea ce ni s-a oferit în săptămâna 10-16 iunie 2024. Avem două evenimente majore: solstițiul de vară și Luna Plină în semnul Capricornului. Soarele trece în semnul Racului, iar evenimentele se vor succeda cu maximă viteză, uneori nici nu vom avea vreme să le cântărim. Efectele vor marca fiecare nativ, cu intensitate. Mai mult, toate cele care vor avea loc în aceste zile au bătaie lungă. Foarte lungă! 

Să punctăm faptul că Luna Plină și solstițiul au loc în semnul Racului, guvernat de Lună. Asta implică un accent pus, cu o intensitate copleșitoare pe MAMA. Asta înseamnă siguranță, casă, familie, îngrijire totul exprimat în cel mai pur limbaj al iubirii necondiționate, al suportului absolut, al dăruirii și sacrificiului pentru cei care urmează. Și, pentru ca totul să fie amplificat la maximum, și Venus trece în semnul Racului. Adică, iubire absolută pentru cei care vin după noi. 

Aspecte pozitive/negative ale săptămânii 17-23 iunie 2024

Venus, planeta absolută a dragostei, intră în casa Racului, iar acesta este un semn că toate interacțiunile noastre sociale vor fi îndreptate spre a îngriji, a iubi și a ne oferi suportul pentru cei care contează. Totuși, suntem puțin prea irascibili, prea sensibili.

Mercur, planeta comunicării, trece și ea în Rac, și o să avem o doză dublă de vibrații oarecum iraționale pentru cei dragi, dar suntem tandri, deși o să ne păstrăm rațiunea în comunicarea noastră și nu vor da frâu liber sentimentelor în public. 

Putem fi nostalgici și dispuși la fabulații, pe măsură ce Neptun, în drumul său din semnul Gemenilor, trece și prin casa Racilor. Neptun este paznicul ușii de ieșire, ceea ce ar putea însemna și că unele dintre iluziile nostre se spulberă. Totuși, nu uita că ceea ce ai dorit și nu se întâmplă, este spre binele tău! 

Horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024 este foarte intens. Totul, gândurile noastre, comunicările noastre, relațiile noastre se lovesc imediat de Pluto, care este paznicul ușii de intrare, un fel de portar cosmic în acest moment. Asta înseamnă că este nevoie să ne adaptăm din mers, cu noul mod de a fi în care evoluăm cu Pluto în Vărsător.

O să avem momente de npstalgie, pentru că unele lucruri planificate îți schimbă direcția, pentru că avem noi provocări, pentru că ne domină un sentiment intens de realism și pragmatism, pentru că binele are multe forme (la fel și rpul), iar deciziile noastre trebuie să facă alegeri astfel încât rezultatul să fie bun, chiar dacă (sau mai ales atunci) când implică compromisuri. Dar, compromisul este o artă, este expresia deciziilor asumate, gândite și bine cântărite, care aduc cele mai multe și mai importante beneficii, mai ales pe termen lung. 

Partea bună (foarte bună) din horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024 este că fiecare ușă închisă deschide multe alte căi, oferă oportunități și, mai ales, soluții. Sună banal, dar este important faptul că ambele aceste semne, Racul și Taurul, se concentrează pe limbajul al iubirii. Dacă nu am fi atât de riguroși, probabil că ar trebui să mergem, fiecare, printre oameni, și să oferim tuturor, prăjituri cu ciocolată.

Gândul săptămânii: Totul pentru copii. 

Horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024. Solstițiu și Lună Plină

Horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024. Lună Plină în Capricorn – moment magic

Luna Plină în Capricorn are două aspecte importante. Primul este legat de probleme legate de siguranță. Al doilea, aduce înțelegere și soliditate. Special este că o să avem două momente de lună plină, succesive, amândouă în Capricorn. Prima este acum, în această săptămână, a doua, în iulie. Ambele arată contradicțiile semnului. Tradus va însemna „Cine este mama?” și „Cine este tata?”. 

Capricornul este o zodie de pământ guvernată de Saturn, asociată cu ambiția, responsabilitatea, perseverența și disciplina. Energia Capricornului este concentrată, orientată către realizări și structură. Această zodie ne îndeamnă să ne stabilim obiective clare, să lucrăm din greu și să ne asumăm responsabilități pentru a atinge succesul și maturitatea.

Atunci când Luna Plină are loc în zodia Capricornului, energia Lunii Pline este filtrată prin lentila trăsăturilor și temelor specific zodiei. Această configurație poate aduce un accent suplimentar asupra muncii, ambițiilor, responsabilităților și structurii.

Și totuși, perioada nu este lină, ba chiar dimpotrivă, este aspră, adesea rece sau calculată, atentă la performanță sau realizări și siguranță materială. Această Lună Plină ne face să ne uităm la cât de stabili și siguri suntem în fapt și ne simțim. 

Sunt necesare ajustări în gândire. Schimbarea nu este acceptată ușor, nu este confortabilă, dar trebuie asumată. Ai însă stimulentul și abilitatea de a face ceva. Iar asta este valabil pentru toți nativii Sunt deschideri peste tot pentru conexiuni și conversații care te susțin. 

O Lună Plină în Capricorn poate intensifica dorința de a-ți atinge obiectivele, de a-ți asuma responsabilitățile și de a te angaja într-o muncă serioasă și concentrată. Este un moment excelent pentru a evalua progresul în direcția obiectivelor tale pe termen lung și pentru a-ți reafirma angajamentul față de succes și realizare personală.

Solstițiul de vară – moment energetic major

Solstițiul de vară este un moment de maximă putere solară în emisfera nordică, când Soarele atinge cea mai înaltă poziție pe cer. Această perioadă este asociată cu creșterea energiei, a vitalității și a expresiei de sine. Este un moment potrivit pentru a te conecta cu natura, pentru a experimenta bucuria și entuziasmul și pentru a-ți urmări pasiunile.

Multe culturi și tradiții celebrează solstițiul de vară cu ritualuri și ceremonii. Acestea pot include dansuri, focuri de tabără, meditații și alte practici care să onoreze energia și puterea Soarelui.

Horoscopul săptămânii 17-23 iunie 2024. Detalii pentru toate zodiile 

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Te simți bine emoțional, dar din păcate cei din jurul tău nu sunt la fel de deschiși. Prima ta reacție este să te sacrifici pentru a ușura eforturile celor din jur, dar nu aceasta este cea mai bună abordare. Dacă cineva din anturaj, este prost dispus, lasă-l în pace. S-ar putea să-ți fie mai bine dacă nu-l provoci.

Taur (20 aprilie – 20 mai) Alătură-te oamenilor cu o situație socială bună, pentru că vei reuși să acoperi golurile din evoluția ta. Fii conștientă de ceea ce este de făcut, chiar dacă trebuie să le faci singură. Este un moment bun pentru a te remarca.

Gemeni (21 mai – 20 iunie) Liniștește-te și organizează-te înainte de a-ți asuma ideile altora. Acest lucru este valabil mai ales atunci când vine vorba de dragoste și romantism. Este esențial să-ți găsești echilibrul – la propriu și la figurat. Nu-ți face griji cu privire la viitor. Nu se mai poate schimba nimic și lucrurile oricum stau bine pentru tine.

Rac (21 iunie – 22 iulie) Ai ajuns la un moment special din acest an în ceea ce privește dragostea și romantismul. Acesta este momentul în care trebuie să materializezi o întreagă etapă sau să accepți un nou eșec amoros. Totul depinde de modul în care ai evoluat în ultimele luni. Trebuie să privești realitatea cu mult curaj.

Leu (23 iulie – 22 august) Emoțiile tale sunt palpabile și motivate. În același timp, este posibil să fii incapabilă să spui clar ceea ce simți. Ți-e greu să-ți exprimi adevăratele sentimente, mai ales când vine vorba de dragoste. Poate ai așteptări prea mari… Uneori mai mult realism este util.

Fecioară (23 august – 22 septembrie) Fii atentă să nu cazi pradă fanteziilor. Aceasta este săptămâna foarte bune pentru a obține confirmări. Dacă ai un plan de viitor, este momentul să faci unele ajustări astfel încât să iei în considerare și aspectele ignorate de până acum.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie) Aceasta este una dintre săptămânile memorabile în care drumul se bifurcă în mai multe direcții și trebuie să decizi pe ce cale mergi. Deși ar trebui să fie simplu, îți este greu să alegi, pentru că ești implicată sufletește pe mai multe planuri. Rămâi constantă cu alegerile pe care le-ai făcut deja, ar putea să fie o variantă, dar decizia este doar a ta.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) Avionul tău este gata de decolare. Poate să fie o călătorie reală sau una imaginară. Este o perioadă bună, Soarele te ajută, iar Luna, ți-a adus delicatețea și amabilitatea specială din ultimele zile, care oricum nu-ți este specifică. Poți visa la o nouă dragoste mare. 

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) Ai nevoie de organizare pentru a ajunge la finalul pe care îi aștepți de ceva vreme. Ai grijă, pentru că alte persoane pot încerca să profite de munca ta. Bazează-te pe cei dragi și pe cei care nu ți-au trădat niciodată așteptările.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie) Creierul tău zumzăie în viteză mare. Oricine ar ameți încercând să proceseze chiar și o fracțiune din lucrurile care îți trec ție prin cap într-o singură zi. Nu spune nimănui ce planuri ai și păstrează agitația aceasta doar pentru tine. Oamenii te vor calmă și calculată și nu sunt interesați de agitația ta interioară, care te poate descalifica.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie) Este posibil să ai dificultăți în a relaționa cu oamenii aflați în sfere înalte. Te enervează superficialitatea. Cel mai bun plan este să eviți situațiile despre care știi sigur că nu te vor bucura. Nu are sens să te implici în realități care te pot deranja sau care nu-ți aduc beneficii.

Pești (19 februarie – 20 martie) Lucrurile merg bine cu tot ceea ce ține de relația ta actuală. Descoperi că este importantă mai mult decât orice, comunicarea. Astăzi s-ar putea să apară o clipă magică care să-ți schimbe viața și să reprezinte, totodată, o mare provocare pentru viitorul tău. Gestionează totul cu mult calm!

O săptămână bună să aveți! O meritați!

Sursa foto: http://www.123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies