fbpx
Acasa Noutăți Femeile, sărbătorite în doodle-urie Google

Femeile, sărbătorite în doodle-urie Google

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 113 vizualizari 3 minute timp estimat

Anul acesta, doodle-ul dedicat zilei de 8 martie celebrează femeile care sprijină alte femei

Google marchează 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, cu un desen (doodle) care are ca subiect modurile în care femeile sprijină alte femei. Vinietele folosite pentru fiecare literă din cuvântul „Google” evidențiază domeniile în care femeile din toate colțurile lumii se implică pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Doodle-ul reprezintă femei în poziții de lider, femei care se alătură pentru a-și susține drepturile, femei care îngrijesc alte persoane sau femei care oferă sprijin esențial în timpul maternității. „Știu că experiența completă a ceea ce înseamnă a fi femeie cu siguranță nu poate fi surprinsă într-o singură imagine, așa că sper că acest doodle este doar un punct de plecare pentru a reflecta asupra cât de largă, complexă, nuanțată și puternică este noțiunea de feminitate”, explică Alyssa Winans, artistul care a ilustrat doodle-ul de 8 martie.

Româncele de pe prima pagină Google

De-a lungul timpului, Google a celebrat prin doodle-uri diferite personalități feminine din România. De Ziua Internațională a Femeii de anul acesta, ne reamintim care au fost româncele care au inspirat ilustrația de prima pagină a Google:

Maria Tanase

Anul 2013 a fost centenarul Mariei Tănase, una dintre cele mai cunoscute voci ale României. Supranumită de către Nicolae Iorga „Pasărea Măiastră a României”, Maria Tănase a trăit în perioada 1913 – 1963. Google i-a dedicat un doodle pe 25 septembrie 2013.

Elisa Leonida Zamfirescu

Elisa Leonida Zamfirescu a fost una dintrele primele femei inginer din lume și o personalitate importantă a științei și ingineriei din România. Ea a absolvit Institutul Politehnic din Berlin, în 1912, iar apoi a revenit în România, unde a profesat în domeniul ingineriei. Google i-a dedicat un doodle pe 10 noiembrie 2018, la 131 de ani de la naștere.

Geta Bratescu

Artistă plastică, fotografă, eseistă și scriitoare, Geta Brătescu este fost considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană. A avut o carieră prolifică în care a dezvoltat desene, colaje, gravuri, tapiserii, fotografii, esee, filme experimentale și performance-uri. Geta Brătescu a fost omagiată de Google printr-un doodle pe 4 mai 2021, la 95 de ani de la nașterea sa.

Elena Caragiani Stoenescu

Elena Caragiani-Stoenescu a fost reporter, corespondent de război și prima femeie aviator din România. Născută la Tecuci, ea a primit licența de pilot la 27 de ani, după absolvirea Școlii de Aviație Civilă din Franța, fiind a 12-a licență internațională de zbor acordată unei femei în istorie. Google a sărbătorit-o pe Elena Caragiani Stoenescu pe 13 mai 2022, marcând 135 de ani de la naștere ei.

Stefania Maracineanu

Ștefania Mărăcineanu este o personalitate marcantă a cercetării și științei din România, recunoscută la nivel internațional. Ea a studiat chimia și fizica la Institutul Radium din Franța, sub conducerea lui Marie Curie, și s-a remarcat prin cercetările asupra radioactivității artificiale. Google i-a dedicat prima pagină pe google.ro pe 18 iunie 2022, la 140 de ani de la naștere.

Foto: Google

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies