Când în sfârșit îți vezi visul cu ochii după dietă, ridici privirea și constați că nu doar hainele ți-au rămas mari, ci și tenul! Ce-i de făcut acum?
Dacă ai trecut măcar o dată printr-o dietă menită să te scape de muuulte kilograme, știi ce zic. Trupul tău e mai aproape de ideal (deh, niciodată nu suntem mulțumite), însă chipul pare să fi avut cel mai mult de suferit în această perioadă, părând mai obosit și chiar mai îmbătrânit cu câțiva ani. Unde e energia, unde e tonusul și strălucirea promise la începutul dietei? Păi, cu puțin noroc și un ritual de frumusețe adaptat noii situații, sunt șanse mari să le descoperi.
Ridurile nu înseamnă bătrânețe
Să ne înțelegem, ridurile fine din jurul ochilor apar destul de devreme, deci nu sunt legate exclusiv slăbire, însă aspectul general al pielii suferă ceva modificări în structură și aspect, în urma pierderii în greutate, în mare din cauza aportului scăzut al unor nutrienți pe care îi eviți fără să vrei prin dietă (mai ales în cazul unor regimuri care exclud total fructele și legumele, sau grăsimile nesaturate, deosebit de importante pentru piele). În plus, arată specialiștii în dermatologie cosmetică, pielea arată primele semne de schimbare încă de la primele 3-5 kilograme pierdute, deci imaginează-ți tu restul. Ca să nu mai vorbim de faptul că slăbirea mai vine la pachet și cu alte neplăceri, gen piele lăsată, cearcăne, acnee…
Grăsimea ține pielea întinsă
Fiindcă veni vorba mai sus de grăsime, sigur știai că pielea are propria grăsime, care-o face să arate tânără și sănătoasă. Ba mai mult, spun experții în estetică, persoanele cu un indice al masei corporale mai mare tind să pară mai tinere în general, deci iată toate premisele care te pot face să regreți pierderea în greutate și să râvnești după aspectul pielii de odinioară. Iar pierderile repetate în greutate afectează tenul, ai ghicit, într-o măsură mult mai mare, iar cumulul unor factori externi, precum radiațiile solare, pot îngreuna regenerarea pielii (a cărei capacitate de reînoire oricum scade odată cu vârsta). Cu toate acestea, există câteva trucuri de îngrijire a pielii – unele implică și aportul experților în domeniu – care pot ajuta tenul să afișeze cea mai bună versiune a sa, radioasă, sănătoasă, energizată, și cel mai important, cu câțiva ani buni mai tânără.
În căutarea fermității pierdute
„Prăbușirea” prematură a bărbiei reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme. Odată cu kilogramele pierdute se duce și colagenul – în esență, un soi de grăsime subcutanată -, cel care menține elasticitatea pielii. Din păcate, acesta nu poate fi recâștigat prin simpla aplicare a unui produs pe bază de colagen, dar nu e totul pierdut: s-a dovedit științific faptul că produsele pe bază de retinol și peptide pot stimula în timp producția de colagen.
Hi-tech. Și tehnologia îți poate fi de un real folos; încearcă un tratament ce se bazează pe ionizarea dinamică (se folosește un aparat special pentru asta) cu rolul de a crește energia la nivel celular și care vizează combaterea celor trei probleme majore: riduri, cearcăne și pungi sub ochi. După un singur tratament se obține o îmbunătățire cu 87% a fermității conturului ochilor, cât și o diminuare a ridurilor, a pungilor și a cearcănelor. Încearcă o procedură LPG Endermolift Eye, 125 lei, un tratament pe baza de aparat care stimulează natural sinteză proprie a colagenului și a elastinei, precum și producția de acid hialuronic cu 80% (tehnologie unică în lume), permite înlăturarea colagenului rupt, făcând astfel loc colagenului proaspăt.
Deci, cum scap de riduri?
Se prea poate ca, după ce ai slăbit, să remarci în colțurile ochilor acele riduri ce poartă numele de „laba gâștii”. Ceea ce-ți putem spune cu siguranță este faptul că au fost mereu acolo, dar pierderea în greutate le-a făcut mai vizibile. Poți începe să folosești un serum cu acid hialuronic, dedicat zonei ochilor – în primă fază, acesta va susține hidratarea zonei în profunzime, dar are efect și pe termen lung, fiind capabil să stimuleze sinteza de acid hialuronic propriu, atenuând aspectul ridurilor.
Și de cearcăne…?
Odată cu kilograme de la care ți-ai luat adio, a dispărut și ceva grăsime din zona de sub ochi, ceea ce face ca vasele de sânge aflate sub pielea subțire să fie mult mai vizibile. Colagenul, retinolul, peptidele ajută, dar mai e nevoie de un pic de magie – o cremă capabilă să profite de lumină pentru a face cearcănele să fie mai puțin vizibile. Există și alte măsuri, precum „filler”-ele, adică injecțiile ce urmăresc umplerea ridurilor, cu efect de până la trei ani.
Asta-i bună, sunt slabă cu… acnee
Nu scapi nici de coșuri, după ce slăbești, experții spun că e un efect secundar destul de comun în astfel de cazuri. De fapt, e o chestie cu care te confrunți atunci când faci schimbări majore în ceea ce privește dieta – pus pe seama consumului mare de proteine (cel mai frecvent, proteina din zer, prezentă în shake-urile proteice, are acest efect), și în general este vorba de ceva trecător. Dar durează o vreme, ceea ce înseamnă că vei avea nevoie de un produs de curățare pe bază de acid salicilic, precum și de un serum care să lovească direct la țintă.
Foto: Pixabay