fbpx
Acasa FamiliePsihologie Criza vârstei de mijloc: o invenție sau un fenomen biologic?

Criza vârstei de mijloc: o invenție sau un fenomen biologic?

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 234 vizualizari 6 minute timp estimat

Criza vârstei de mijloc… Auzim deseori această expresie, dar acest „mijloc“ diferă foarte mult de la o epocă la alta. La fel și criza, de altfel. Cum a apărut însă termenul și la ce se referă de fapt?

Criza vârstei de mijloc a fost „inventată“ la Londra, în 1957. Un psihanalist canadian pe nume Elliott Jaques a scris un articol în care susținea că oamenii trecuți de 30 de ani trăiesc o perioadă depresivă care poate dura câțiva ani. Jaques a susținut că a identificat acest fenomen studiind viața mai multor artiști.

La oamenii obișnuiți, simptomele acestei crize includ experiențe religioase, promiscuitate, incapacitatea de a se bucura de viață, preocupări ipohondre și încercări disperate de a rămâne tineri. Criza se declanșează, susținea psihanalistul, de la înțelegerea faptului că au ajuns la jumătatea vieții și că moartea e oricând posibilă.

Când apare mai exact criza vârstei de mijloc?

Jaques a subliniat că Dante a observat printre primii acest aspect, pe care îl menționează în Divina Comedie. Sigur că în prima jumătate a secolului trecut speranța de viață nu prea depășea 55 de ani în medie.

Cu fiecare deceniu ea creștea, astfel că criza, care inițial apărea după 30 de ani, a început să se manifeste pe la 40 de ani. Așa că schimbarea făcută la această vârstă începea să aibă sens, având în vedere că în anii ’80 și ’90 speranța medie de viață crescuse la 70 și 75 de ani. Iminența morții putea fi ignorată alte câteva decenii și cineva aflat în criză la 40 de ani, care dorea să-și schimbe profesia, cariera sau partenerul de viață o putea face, cu perspectiva de a o lua de la capăt în alt loc, cu altcineva.

O chestiune de sex?

Dacă, inițial, era un fenomen asociat de obicei cu bărbații, care în jurul vârstei de 37-40 de ani simțeau impulsul subit de a divorța, de a căuta o parteneră mai tânără, de a se agăța de tinerețe, cu timpul, psihologii au arătat că și femeile sunt la fel de afectate. Având în vedere schimbările majore în societate, faptul că femeile au devenit active profesional și au început să se bucure de aceleași drepturi și libertăți ca bărbații, demografia s-a schimbat și, odată cu ea, s-au democratizat și problemele celor două sexe.

Teoria vieții în trei etape (ești crud, te dezvolți, apoi arzi) explică criza prin faptul că până la mijlocul vieții oamenii se simt ca și cum urcă un deal, luptă pentru ceva, au năzuințe și se străduiesc să obțină diverse lucruri, după care începe, inevitabil, declinul. În plus, la femei criza a fost asociată cu fenomenele conexe menopauzei, dar treptat ele au început să înțeleagă că criza este o posibilitate de eliberare: dacă nu-ți place ceva, poți să faci o schimbare.

Ce spun specialiștii

Criza e reală, susțin majoritatea psihologilor. Se manifestă prin plictiseală, pierderea poftei de viață, depresie în diferite grade, lipsa de sens. De multe ori însă, este determinată de o viață dusă în rutină, care erodează cu timpul bucuria de a trăi. Oamenii se conformează normelor și regulilor familiale și sociale, se străduiesc să trăiască așa „cum trebuie“, dar descoperă după 20 de ani de străduințe că nu trăiesc viața pe care o vor. Modernitatea a adus cu ea capacitatea de a face schimbări, de a părăsi rolurile tradiționale de bărbat și femeie, de a trăi după propriile dorințe și năzuințe.

Criza, interpretată ca un semn al oboselii cauzate de rutină și de presiunea de a trăi ca toți ceilalți, îl pune pe fiecare om, bărbat sau femeie, față în față cu iminența dispariției și cu posibilitatea de a face o schimbare, până nu e prea târziu.

Să ne reinventăm!

Când viața era mai grea și oamenii trăiau rareori mai mult de 50 de ani, nimeni nu avea timp să se preocupe de aceste probleme. Dar deceniile în plus de viață, opțiunile multiple și eliberarea din rolurile tradiționale pun oamenii în fața unei angoase care uneori poate fi resimțită ca fiind mai grea decât grijile materiale: care e sensul vieții, ce îmi doresc, care e scopul meu? Iată întrebări care pot cauza deprimare și apatie.

Sigur însă că nu orice om de 40 de ani e predispus la așa ceva. De obicei, aceasta e vârsta la care oamenii se simt maturi, în deplină capacitate creatoare, câștigă foarte bine și au în față perspective bune. Poate că, atunci când speranța de viață va fi de 100 de ani, oamenii vor începe să se întrebe despre sensul vieții abia pe la 55 de ani. Sau poate ideea de viață în trei etape trebuie depășită.

Ne putem reinventa oricând, la orice vârstă, dar în acest caz trebuie să ne asumăm inevitabilele angoase care apar la orice început de drum.

Sursă foto: iStock

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies