Nu suntem toți la fel, iar simțul umorului ne poate diferenția. Află care sunt cele mai amuzante zodii și ce le face să fie așa.
Suntem o companie plăcută în măsura în care avem capacitatea de a aduce zâmbetul pe buzele celor din jur, nu-i așa? Iată ce simț al umorului au avut astrele când ne-au înzestrat (sau nu) cu abilitatea de a stârni bună dispoziție sau chiar de a face haz de necaz!
Articol preluat și adaptat din revista #Femeia (ai posibilitatea de a vedea integral revista și multa alte articole utile și în varinata digitală a revistei).
Berbec – în top 3 cele mai amuzante zodii
Unii dintre cei mai amuzanți nativi din întregul zodiac, Berbecii nu se dau în lături de la nimic atunci când vor să facă atmosferă. Se prostesc, se deghizează, imită personaje celebre și au astfel șanse mari să-i facă pe cei din jurul lor să se tăvălească de râs. Mai complicat e când trebuie să-și etaleze latura serioasă – aproape inexistentă. La distracție sunt primii, la treabă… să zicem că se urnesc mai greu.
Taur – nu prind top 10, dar sunt ok
Buni observatori ai comportamentului uman, Taurii sunt capabili să copieze și să redea apoi ticuri și expresii verbale ale apropiaților într-un asemenea fel, încât sunt cât se poate de amuzanți. Sunt ironici și chiar autoironici și spontaneitatea lor, combinată cu un fin simț al umorului, îi dă gata pe „spectatori”.
Gemeni – sufletul petrecerii
Știți acele persoane care, de obicei, sunt sufletul petrecerii? Cel mai probabil sunt Gemeni. Își amintesc toate bancurile bune și, mai important, le spun cu intonația și priceperea necesare. Singurul lucru care li se reproșează este că pot merge prea departe cu remarcile tăioase, pe care ei le consideră superhaioase.
Rac – în top zodii amuzante
Nici nu știi când glumesc și când sunt serioși. Au un simț al umorului inteligent, aproape prea subtil pentru unii, însă din momentul în care ajungi să-i cunoști, Racii devin sursă inepuizabilă de distracție. Sunt expresivi și pot stârni râsete doar printr-o expresie facială sau cu ajutorul unor comentarii aparent nevinovate. Fără dubii, acești nativi nu sunt niciodată plicticoși, ci poate prea analitici, dar niciodată terni.
Leu – nu știe să spună glume, dar râde frumos!
Se pricep de minune să atragă toată atenția și, atunci când au privirile ațintite asupra lor, știu cum să-și înveselească audiența și să mențină buna dispoziție pe durata întregii seri. Însă nu toată lumea apreciază glumele Leilor, care tind să exagereze de fiecare dată când povestesc câte o istorioară și chiar să inventeze câte una sau alta.
Fecioară – la coada topului cu zodii amuzante
Perfecționiste și exagerat de organizate, Fecioarele dau impresia că nu le arde niciodată de glume. Serioase și critice, pare că le tună și le fulgeră mai tot timpul, nici gând de relaxare și veselie prin preajma lor. Însă există și nativi care reușesc să detensioneze atmosfera chiar și prin critici și plângeri, atât timp cât sunt ațintite și asupra lor. Autoironiile, așadar, pot fi primite cu râsete zgomotoase de către ceilalți.
Balanță – sarcasm 100% dar și mult umor
Sunt extrem de sarcastice și adoră să spună povestioare care să-i înveselească pe toți cei din jur. De fapt, nimeni nu-i poate opri, atunci când sunt binedispuși și puși pe glume, să facă atmosferă de seara până-n zorii zilei. Balanțele sunt adevărați entertaineri și, atunci când au chef, fac un spectacol pe cinste.
Scorpion – vorbăreți, fără umor
Nu-și pot ține gura și comentează încontinuu orice situație, părând chiar nepoliticoși în ochii celor care nu-i cunosc. Au un simț al umorului mai agresiv și destul de sarcastic, fiind, în același timp, foarte buni observatori ai celor din jur. Dacă treci de aparențe, vei descoperi o persoană inteligentă, care știe să puncteze ceea ce multora le scapă. Și poate face asta și într-o manieră hilară.
Săgetător – prinde topul zodiilor amuzante cu puțin efort
Sunt oameni deschiși și sociabili, ceea ce îi face o companie cât se poate de plăcută. Poate că nu au câte o glumă bună pregătită pentru fiecare situație, însă atunci când scapă vreo remarcă amuzantă, să te ții! Fac niște glume memorabile, păcat că sunt totuși prea rare aceste momente!
Capricorn – în topul zodiilor amuzante
Sunt clovnii zodiacului: acum au o mină serioasă, care nu permite comentarii, acum pufnesc în râsete isterice și transmit bună dispoziție tuturor. Veselia lor este contagioasă și trebuie profitat de ea atât timp cât durează. Puțin prea temperamentali pentru unii, Capricornii au momente când sunt efervescenți, dar și perioade când nimeni și nimic nu-i scoate din starea lor melancolică.
Vărsător – sobri și naturali cu umor inteligent
Nu-și propun să înveselească atmosfera cu orice preț, dar de multe ori reușesc să stârnească râsete continue în grupul lor de apropiați. Vărsătorii sunt naturali și tocmai prin naturalețea lor îi cuceresc pe cei din preajmă, însă n-ar strica să-și descrețească fruntea puțin mai des decât de obicei.
Pești – aproape de top 3 zodii amuzante
Creativi, niște artiști prin definiție, Peștii fac glume care nu lasă indiferent pe nimeni: ori reușesc să fie plăcuți prin aprecierile făcute, ori devin de-a dreptul enervanți din cauza remarcilor considerate de unii obraznice. Umorul care-i definește poate nu e pe gustul tuturor, caz în care mai bine se abțin de la comentarii decât să dea naștere unor situații tensionate, în care cei sensibili se simt vizați și chiar lezați.
👉 Horoscopul 2024. Predicții astrale complete
Sursa foto: 123rf.com