Simți arsuri la stomac și dureri abdominale? Cozonaci, murături, sarmale și fripturi grele – știi că ar fi trebuit să le eviți în perioada celor nouă luni de sarcină. Iată câteva plante care îți pot alina disconfortul!
Remedii naturiste pentru arsuri la stomac
Migdale crude
Conținutul ridicat de uleiuri nesaturate ajută în caz de arsuri stomacale, calmându-le și neutralizand acidului gastric. Ca alternativă, consumă o linguriță de ulei de măsline în fiecare dimineață, pe stomacul gol.
Hrișcă
Rumenește-o într-un ceaun uscat până capătă o culoare cafeniu-închis. Dă-o apoi prin râșnița electrică și ia câte un vârf de cuțit din praful rezultat, de trei-patru ori pe zi.
👉 Citește și Vitaminele și mineralele: cât sunt de importante în sarcină
Anason
Infuzia din ceai de anason, dar și uleiul obținut din semințele sale, alină arsurile stomacale, reduc inflamația acidă și calmează tractul digestiv. Adaugă două lingurițe de frunze uscate de anason într-o ceașcă cu apă fierbinte, lasă la infuzat zece minute, strecoară și îndulcește cu miere.
Suc de cartofi
Se consumă un sfert de pahar de suc de cartofi cu 20 de minute înainte de masă, de maximum patru ori pe zi, timp de două-trei săptămâni.
Mentă
Ameliorează afecțiunile digestive, calmează inflamațiile intestinului, spasmele musculare și diminuează flatulența. Reduce grețurile în sarcină și răul de dimineață. Atenție Consum-o în cantități moderate – abuzul poate pune sarcina în pericol!
Aloe vera
Consumată sub formă de suc, poate diminua colesterolul rău, ale cărui valori se ridică atunci când mănânci prăjeli și grăsimi nesaturate.
Oțet de mere
Chiar dacă nu are cel mai plăcut gust din lume, oțetul de mere dă de știre stomacului că e cazul să nu mai producă acid în plus, și astfel arsurile stomacale încetează.
Atenție! Consumă maxim o linguriță – două, pentru a evita efectul contrar.
Ghimbir
Această plantă dulce-amăruie liniștește activitatea intensă a tractului gastrointestinal. Prepară un ceai din rădăcina proaspătă de ghimbir sau cumpără-l sub formă de acadele medicinale de la farmacie.
👉 Citește și Incompatibilitatea în sistem RH, una dintre cele mai mari probleme în sarcină
Sursă foto: 123rf.com