Ce legătură ar putea fi între păr și… păcălitul kilogramelor în plus? S-a tot scris despre trucuri de machiaj care te arată mai slabă. Dar și coafura își are rolul ei în acest păcălit al kilogramelor! Trebuie să ții cont de cărarea pe care o ai, de volumul părului, de breton și de modul în care îți aranjezi coada, dacă ai păr lung. Mai contează și culoarea părului, precum și stilul general pe care îl are părul tău, pentru că toate aceste elemente la un loc pot da impresia că ești mai înaltă, mai suplă și mai tânără!
Urmează sfaturile noastre și vei observa cum trăsăturile se îngustează! Iar tu, evident, vei părea mai slabă!
Cărarea corectă
Alege cărarea pe o parte, căci dacă e pe mijlocul capului te face să arăți chiar mai rotundă decât ești. Pentru a decide ce traseu îți desenează o cărare mai avantajoasă și mai „subțietoare”, e valabilă regula următoare: folosește drept reper arcul sprâncenei. Începe să alegi cărarea din acest punct spre spate, trasând cu pieptenele o linie dreaptă.
Fără breton
Da, fără breton sau, dacă tot îl ai, măcar trage-l într-o parte, ca să nu taie chipul în două pe orizontală – mai ales dacă ai fața rotundă sau pătrată. O frunte liberă lungește și subțiază obrazul (nu ca nu l-ai avea subțire, dar… înțelegi tu…).
Plusează la volum
Dacă părul stă turtit și lipit de cap, dă senzația că ai craniul prea mare și fața mare și rotundă cât luna! O coafură mai aerisită sau cu bucle lejere minimizează un chip prea generos…
Adună-ți părul înspre spate
Dacă ai gâtul mai degrabă scurtuț, nu-l acoperi cu valuri de păr, ci degajează-l! Umerii și întreaga parte superioară a trupului vor avea numai de câștigat.
Sus cu el!
Cu părul, adică… Dacă îl aduni în creștetul capului, adaugi niște centimetri buni în înălțime. Astfel, trăsăturile unei fețe prea rotunde par că se îngustează, iar tu vei părea, evident, mai slabă. Cel mai simplu e să răsucești părul într-un nod mare și să-l fixezi cu o clamă frumoasă, care să ia ochii tuturor.
Sursa foto: 123rf.com