fbpx
Acasa Promo VIVO PER LEI – singurul concert pop-opera al toamnei îi aduce alături de tenorul ŞTEFAN von KORCH pe ALIN STOICA şi ALEXANDRU BURCĂ pe scena Sălii Dalles pe 16 Octombrie

VIVO PER LEI – singurul concert pop-opera al toamnei îi aduce alături de tenorul ŞTEFAN von KORCH pe ALIN STOICA şi ALEXANDRU BURCĂ pe scena Sălii Dalles pe 16 Octombrie

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 109 vizualizari 11 minute timp estimat

Sentimentalul orizont pop-opera, cu piese de referință ca “Vivo per lei” ori “Con Te Partiro”, dar și  canzonete sau arii ce evocă iubirea vor încălzi inimile spectatorilor, în interpretarea tenorilor  ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, pe 16 Octombrie la Sala Dalles, în singurul program pop-opera al toamnei, din capitală. 

Tenorul Ştefan von Korch, iniţiatorul şi amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, spune: “Pregătim un spectacol în care, interpretând pagini marcante din istoria muzicii vom arăta în câte feluri s-a mărturisit şi se mărturiseşte iubirea, din cele mai vechi timpuri până în prezent. Va fi mai mult decât un concert, va fi o poveste muzicală ce va duce publicul pe frumosele cărări ale iubirii, de la începuturile artei lirice până  în zilele noastre.

În timp ce tenorul Ştefan von Korch este recunoscut pentru acutele ieşite din comun şi este aclamat pentru apariţii în roluri lirice prin excelenţă, tenorul Alin Stoica este descris ca fiind “un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românești și nu doar,” şi este apreciat pentru forţa sa dramatică, astfel încât întâlnirea muzicală a celor doi solişti promite să fie cu adevărat memorabilă. 

Parcursul seriei Musical Extravagnza continuă cu: 

3 Voci Magnifice – Palatul Bragadiru – 20 Octombrie 

Tenorii ŞTEFAN von KORCH, ALIN STOICA şi VLAD MIRIŢĂ – nume marcante din universul liric românesc, concertează în premieră împreună în Bucureşti în ambientul eclectic al Palatului Bragadiru, pe 20 Octombrie.  

O Sole Mio – 22 Octombrie – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Romantismul  canzonetelor și pasiunea din muzica   spaniolă într-un concert fermecător ca un apus napoletan, în acordurile pieselor O Sole Mio, Santa Lucia, sau Funiculi Funicula.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor

Invitaţi: Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist  

Dulce Românie   27 Noiembrie – Sala Dalles

Povești pe portativ, de la frumoasa operetă Valurile Dunării cu nemuritoarea “Muzica” a lui George Grigoriu, la lieduri suave, sau refrene interbelice ca “Zaraza” până la  şlagăre precum “Copacul”, şi alte creaţii de marcă semnate de compozitori autohtoni, într-un concert dedicat frumuseţii şi bogăţiei muzicale din Dulcea Românie. 

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor

Invitaţi: Alin Stoica – tenor, Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist  

Invitaţie la Vals – 13 Decembrie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian 

Un spectacol-concert unic în Bucureşti, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârştul secolului trecut. 

Cu: Tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formula restrânsă, de salon. 

Christmas Extravaganza  18 Decembrie – Sala Dalles

 Un ocol muzical al pământului cu piese se Crăciun binecunoscute, momente clasice în paşi de vals dar şi colinde, cântece de iarnă şi melodii ce pun în lumina  bucuria şi magia sărbătorilor – ca “It’s a Wonderful World.”

Iar pe 23 Decembrie tenorul Ştefan von Korch încheie anul fulminant, cu o apariţie ca invitat special în concertul aniversar Crăciun Vinez 20 de ani, alături de Sisi Chamber Orchestra. 

 

DESPRE PROTAGONIŞTI

** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

 

ALIN STOICA – Tenor

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”

Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

 

**ALEXANDRU BURCĂ (Pianist) **

Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pianist în multe alte spectacole ale instutuţiei, a încântă publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca “Mamma Mia” şi “Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.” 

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune,  Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norvegia, Italia, Canada.

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies