Descoperă lumea plină de culoare și detalii minuțioase a artistei Irina Neacșu, unde arta botanică devine o fereastră către frumusețea și complexitatea naturii!
Cum a pătruns arta în viața ta?
Cred că asta s-a întâmplat atât de demult, în copilăria mică, încât nu îmi mai pot aminti aceste prime întâlniri cu arta. Îmi amintesc doar că, la un moment dat, părinții mei au înțeles că desenez mai bine decât socotesc și au încurajat această cale.
Îmi plac acum multe forme de artă. Pe unele le practic, pe unele le consum. Consum avid opera, spre exemplu, fac ca hobby fotografie, la fel cum, în ciuda tuturor strădaniilor, nu mă pricep absolut deloc la muzică, dar mă pricep la desen. Cred că, atunci când am fost încurajată să desenez, părinții mei au înțeles că arta, în cazul meu arta vizuală, poate fi un mod excelent de exprimare, înainte de toate.
Uneori, se termină cuvintele și gesturile și ideea continuă în formă de schiță, mai ales dacă trebuie să explic cum se ajunge de la A la B prin oraș. Alteori, desenul are nevoie de cuvinte ca să poată deveni proiect. Exprimarea poate avea multe bene_cii dac_ se extinde _i în linia desenat_. În timp, acesta a devenit modul meu preferat, și deci principal, de exprimare. Eu m-am specializat în artă botanică, iar aceasta este o exprimare foarte exactă, aproape științifică, o traducere grafică a informațiilor și emoțiilor care vin dinspre natură. Așadar, pentru mine, mai ales așezată pe baza formării de arhitect, arta este o exprimare mai degrabă a intereselor decât a emoțiilor. A rămas un mod de cunoaștere a lumii, așa cum probabil a și pătruns în viața mea, nu atât ca o manifestare emoțională, ci mai degrabă ca o manifestare a curiozităților.
Exprimarea poate avea multe beneficii dacă se extinde și în linia desenată. În timp, acesta a devenit modul meu preferat, deci principal, de exprimare. Eu m-am specializat în artă botanică, iar aceasta este o exprimare foarte exactă, aproape științifică, o traducere grafică a informațiilor și emoțiilor care vin dinspre natură.
Ce înseamnă arta botanică?
Arta botanică se referă la reprezentarea grafică a plantelor cu acuratețe și detalii realiste, respectând cromatica, proporțiile și elementele constitutive la nivel științific, dar adăugând filtrul emoțional al artistului. Sunt artiști care reprezintă plante în stadiul lor de uscare, de degradare, alții sunt concentrați pe arbori sau pe ciuperci, unii lucrează în grafit (monocrom), alții în culoare. În toate aceste situații, acuratețea reprezentării este la cel mai înalt nivel. Este un tip de artă în care se premiază excelența tehnică și, în acest sens, o artă clasică.
Pentru mine, arta botanică contemporană e relevantă ca gest de persistență a tehnicii manuale și, în continuare, ca punte de legătură între știință și artă.
Ai lipsit destul de mult din țară în ultimii doi ani, ai fost la Londra și în Statele Unite. Ce ai făcut pe acolo, ce proiecte ai derulat?
La Londra, la Galeria Saatchi, are loc în fiecare an cea mai importantă expoziție de artă și fotografie botanică, The RHS Botanical Art and Photography Show. În 2022 am fost acceptată pentru a expune și am fost medaliată cu Silver-Gilt, un loc între aur și argint. Cu această ocazie, am fost la Londra și urmează să reiau experiența, sper și cu o medalie cel puțin similară, în luna iunie a acestui an.
Apoi, plecările în Statele Unite au fost legate de burse obținute ca artist în rezidențe sau de conferințele ASBA (American Society of Botanical Art), unde sunt lector. Cu aceste ocazii am petrecut în ultimii ani perioade de câte 2-3 luni în părți diferite ale Statelor Unite: New York, Colorado (în Denver), ca artist în rezidență la Denver Botanic Gardens, diferite locuri din statul Virginia, inclusiv ca artist în rezidență, de două ori la Oak Spring Garden Foundation, Washington DC, Alabama.
De asemenea, mă pregătesc pentru o întoarcere în Statele Unite cu o bursă Fulbright de cercetare în Istoria Artei, pentru un an. Toate aceste proiecte au în comun arta botanică și intersecțiile dintre natură și cultură în context istoric.
Pentru că arta a devenit meserie, pasiunile mele s-au îndreptat spre călătorit, explorat și experimentat lumea plantelor din unghiuri conexe, cum ar fi fitoterapia, gătitul sau biologia.
Pregătești o expoziție pentru această vară, la Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal din Sibiu. Care este tema și ce lucrări vom admira acolo?
Expoziția face parte din lucrarea mea de doctorat, va fi curatoriată de conf. dr. Dorina Horătău și va explora, prin filtru botanic, peisajul cultural al Transilvaniei, într-un experiment de aducere a lucrărilor 2D în 3D. Expoziția va fi deschisă pe perioada lunii august 2024, după care va călători, adaptată la spațiu, la Casa Regelui, în Viscri.
Spuneai mai demult, într-un interviu, că, dacă ar fi să ilustrezi o carte, aceasta ar fi un florilegium (album cu plantele ce pot fi găsite într-un areal clar delimitat, fie el un domeniu, o grădină sau o arie geografică mai largă). Am aflat că acum chiar lucrezi la o carte care va fi lansată în toamnă. Despre ce este vorba?
Lucrez, într-adevăr, la o carte, care va apărea în toamna acestui an (2024). Nu aș putea numi-o însă un florilegium, pentru că nu este o colecție de plante, ci este un album care abordează istoricizarea intersecțiilor dintre natură și cultură în Transilvania. Este o abordare mai degrabă holistică, o privire generalistă care marchează idei, locuri și momente istorice.
Această lucrare nu putea, probabil, fi posibilă fără toată munca și interesul meu din ultimii ani, precum și locuirea în Transilvania. Este însă un fel de catharsis al acestei ere din viața mea, acum, în punctul de plecare spre Statele Unite, unde urmează să îmi desfășor anul trei de doctorat. Într-adevăr, aceasta nu este o carte la care contribui cu ilustrații, ci o carte pe care o realizez integral și care are în spate enorm de multă cercetare, muncă de teren și studiu.
Cum arată o zi perfectă din punct de vedere creativ?
La mine, creativitatea artistică e o manifestare a stării de liniște, pace interioară, echilibru. Arta botanică e minuțioasă, cere observație, atenție, delicatețe și mult timp, așadar nu își poate găsi locul decât în zile pe care i le dedic în totalitate. În ultima vreme însă am început să prețuiesc tot mai mult o altă formă de creativitate, care nu are neapărat legătură cu arta: jonglarea cu diferite responsabilități sau chiar cu timpul, prioritizarea sau reinventarea unor rețete, lucruri care de altfel sunt pentru noi toți teritorii pe care ne exercităm gândirea creativă. O zi perfectă include, așadar, în primul rând liniștea pe care o dă lipsa de griji, liniștea aceea în care simți, ca în copilărie, că timpul se dilată și că poate cuprinde orice fără să excludă ceva la schimb.
Plimbare, schițe, o masă gustoasă, o idee nouă, poate. Cele mai creative zile sunt acelea în care se nasc idei noi și în care simt că modelez un material abstract, intangibil, alunecos și totuși cu o prezență obsesivă. Felul în care aleg să îi dau o formă este pentru mine activitatea perfectă din punct de vedere creativ, nu neapărat realizarea unei lucrări în sine.
Care sunt principiile de la care nu te abați niciodată, fie că e vorba de artă, fie că e viața în discuție?
În timp, sau mai bine zis cu vârsta, principiile mele au devenit destul de pragmatice, de clinice chiar. Se vorbește astăzi foarte mult despre limite și avantajele limitărilor. În cazul meu, orice fac trebuie să îmi aducă cel puțin una din două: bucurie sau bani, ideal ambele. Unele proiecte sunt de drag, de bucurie, așa și unele relații sau activități. Mă bucură să pot face activități de voluntariat în cadrul comunității evanghelice din care fac parte, așa cum mă bucură să gătesc pentru prieteni. Alte activități sunt însă joburi, responsabilități derivate sau relații implicite care vin cu proiectele.
Nu înseamnă că se exclud una pe alta. Dar motorul, punctul de pornire, energia principală trebuie să se manifeste în cel puțin una din aceste două calități. Acest principiu mă abate de la proiecte nesustenabile, care pot deveni frustrante prin consum excesiv de timp, de exemplu, sau de la relații toxice, sau de la diverse activități care îmi consumă energia necesară pentru a produce artă.
Sună hedonist, poate și e. Pentru mine, a conserva resurse e singura cale pentru a îmbina munca, timpul liber, familia, prietenii și pentru a mă dezvolta pe mine însămi în tot acest timp.
Inspirația îți vine căutând-o în resursele sinelui sau e influențată de ceea ce te înconjoară?
Cred că este un amestec și nu văd cum ar putea exista doar o latură – interioară sau exterioară – fără cealaltă. Dacă aș face o analogie cu procesul de desen, să zicem că coala albă este dată de resursele sinelui. De aici vine textura, culoarea de bază, baza pentru orice gest artistic. Ceea ce mă înconjoară determină însă linia, culoarea, compoziția. Lucrez cu mediul vizual, aici este simțul cel mai acut și, deși nu cred în ambalaje, mă influențează mirosul aerului, intensitatea luminii, zgomotele și aglomerația, tipul de peisaj sau de traseu. Îmi plac locurile frumoase, găsesc frumosul uneori în echilibru, alteori în sublim, dar mă inspiră stările, interioare și exterioare, în care resimt ordinea absolută a lumii, firescul ciclicităților, reziliența pașnică, armonia.
Cum ne poate atrage atenția un artist asupra lumii naturale? Acum, când vorbim din ce în ce mai mult despre o reîntoarcere la natură și despre o redescoperire a lumii naturale, cum vezi tu lucrurile acestea, privind cu atenție natura de atâta timp?
Arta care se preocupă de subiecte naturale poate atrage atenția asupra faptului că această relație om-natură este condiția primordială a vieții. A ignora asta este de fapt la fel cum, la scară mică, personală, am ignora problemele dintr-o familie și le-am ascunde constant în spatele zilelor grele de muncă, oboselii și altor priorități, ca apoi să ne întrebăm oare de ce s-a ajuns aici, de ce nu se mai poate face nimic acum, că, totuși, totul a început din iubire, nu-i așa? Când scara problemei este mică, aproape de înțelesul nostru, este mai simplu să emitem idei sau să luăm atitudine. Așa, natura pare ceva abstract, la o scară incomensurabilă, un bine enorm care nu are cum să se termine înainte ca viața noastră să se termine.
Cred că arta are abilitatea de a jongla cu scara lucrurilor. De a reface perspectiva și de a arăta unghiuri mari în miniatură și detalii micro la scară uriașă, astfel încât noi, oamenii, ființe ale controlului și ale unităților de măsură, să putem înțelege că toate aceste scări sunt limbaje inventate, nu adevăruri universale. În realitate, un virus microscopic distruge o comunitate la fel ca o tornadă uriașă. Arta vorbește și despre distrugere, și despre reparare.
Ce ne poți spune despre Irina ca femeie? Care sunt pasiunile ei (altele decât cele artistice), ce crede ea despre feminitate, îngrijire și locul femeii în societatea de azi?
Pentru că arta a devenit meserie, pasiunile mele s-au îndreptat spre călătorit, explorat și experimentat lumea plantelor din unghiuri conexe, cum ar fi fitoterapia, gătitul sau biologia. O pasiune „copil de pandemie” pe care o practic cu multă bucurie este realizarea de produse de îngrijire bazate pe plante medicinale (unguente, loțiuni, tincturi, ceaiuri). Am urmat atunci un curs, m-am înconjurat de cărți, recipiente, plante, sisteme de deshidratare și tot felul de ustensile interesante, dar nu am avut decât foarte rar timpul necesar pentru a lucra cu plantele pe cât mi-aș fi dorit. Mai fac uneori produse pentru mine, pentru prieteni.
Probabil că tot de la modelul absolut al naturii se trage și poziția mea vizavi de frumusețe și de feminitate. Cred că, în ciuda tuturor posibilităților tehnologice, autenticitatea rămâne cea mai importantă. E greu de trasat o limită fermă între ce ar trebui să rămână autentic și ce ar trebui mascat sau îmbunătățit pentru a exprima cât mai bine feminitatea, unde este îngrijirea un semn de vanitate și unde este un semn de stimă de sine.
Cred că feminitatea este, la fel ca stilul, o trăsătură de caracter, în primul rând. Da, cu manifestări estetice care diferă odată cu fondul cultural sau cu vârsta, feminitatea este pentru mine o atitudine delicată, este compasiune și echilibru. Probabil că doar într-un echilibru interior noi, ca femei, ne iubim corpurile și limitările acestora, ne recunoaștem vulnerabilitatea fără frica de a fi o slăbiciune, știm să oferim și să primim cu bucurie, iar toate acestea se simt în gesturi, în priviri și, în general, în modul de navigare prin lume.
Societatea modernă însă nu prea mai lasă loc de echilibru interior și mi se pare că încă prea puțin vorbesc cu adevărat femeile între ele. M-aș bucura să văd mai multe femei vorbind despre realitățile vieții, necamuflate, nemachiate, neprefăcute, neinstagramabile. Așa poate și cele mai tinere ar avea niște repere mai reale despre chipurile atât de diferite pe care le poate lua fericirea, de exemplu.
Găsiți interviul și în revista #FEMEIA iulie 2024, ediția print sau ediția digitală.
Interviu de Ruxandra Chiurtu
Foto: Deer’s Photography