fbpx
Acasa SănătateNutriție și diete De la A la Z despre antioxidanți: ce sunt și cum te ajută

De la A la Z despre antioxidanți: ce sunt și cum te ajută

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 310 vizualizari 4 minute timp estimat

Despre antioxidanți am auzit tot mai des în ultimii ani în rutina de îngrijire anti-aging. Pentru a te bucura de efectul acestor substanțe benefice, trebuie mai întâi să știi ce reprezintă, care sunt, ce alimente îi conțin, dar și la ce alte surse poți să apelezi.

Citește în continuare tot ce trebuie să știi despre antioxidanți de la A la Z.

Ce sunt antioxidanții?

Antioxidanții sunt compuși care au rolul de a neutraliza acțiunea nocivă a radicalilor liberi. Oxidarea celulelor are loc atât din cauza îmbătrânirii, dar și sub influența factorilor externi (expunerea excesivă la soare, fumul de țigară, poluarea). Procesul de oxidare poate duce la stres oxidativ, care este asociat cu îmbătrânirea și diverse boli cronice, cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare și bolile neurodegenerative.

Tipuri de antioxidanți

Au fost descoperiți mai mulți antioxidanți, dar printre cei mai cunoscuți se numără următorii:

Vitamina C încetinește îmbătrânirea prematură, previne deteriorarea pielii cauzată de acțiunea razelor solare și ameliorează petele pigmentare și ridurile;

Vitamina E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, susține sistemul imunitar și menține sănătatea vaselor de sânge;

Retinolul (o formă a vitaminei A) ajută la îmbunătățirea producerii de colagen și elastină, menținând astfel pielea sănătoasă și tânără. Retinolul este extrem de apreciat fiindcă poate reduce liniile fine și ridurile mai adânci.

Niacinamida (o formă a vitaminei B3) are acțiune antioxidantă și antiinflamatoare. Acest antioxidant puternic contribuie la îmbunătățirea aspectului pielii prin calmarea iritațiilor, reducerea porilor dilatați, a ridurilor fine și a petelor pigmentare;

Flavonoidele protejează pielea de stresul oxidativ, prevenind apariția liniilor fine, a ridurilor și a petelor pigmentare. Reduc riscul arsurilor solare și al îmbătrânirii premature a pielii în urma expunerii la soare.

Resveratrolul neutralizează acțiunea nocivă a radicalilor liberi și poate reduce riscul de boli asociate cu stresul oxidativ (boli de inimă, cancer și afecțiuni neurodegenerative).

Alimente bogate în antioxidanți

Corpul nostru produce în mod natural anumiți antioxidanți, însă este necesară adoptarea unei diete echilibrate pentru a menține starea de sănătate.

Iată mai jos ce alimente sunt bogate în antioxidanți:

  • Legume: morcov, cartof dulce, broccoli, spanac, avocado, fasole, vinete, mazăre, linte, conopidă, țelină, castravete
  • Fructe – portocale, struguri, afine, zmeură, căpșuni, coacăze negre, mango, cireșe, mere, pere, caise, banane, kiwi
  • Alte alimente: ciocolată neagră, ceai verde, vin roșu, tofu, soia, semințe de susan, carne roșie și fructe de mare.

Altă modalitate prin care poate fi îmbunătățit aportul de antioxidanți este completarea dietei cu suplimente alimentare. Vezi detalii despre dozele recomandate și cei mai buni antioxidanți pentru sănătatea ta.

Principalele beneficii ale antioxidanților

– Protecția împotriva stresului oxidativ;

– Îmbunătățirea sănătății inimii. Acești compuși ajută la scăderea tensiunii arteriale, reducerea inflamației și prevenirea oxidării colesterolului LDL (colesterolul „rău”);

– Întărirea sistemului imunitar;

– Încetinirea procesului de îmbătrânire;

– Protecția sănătății ochilor. Antioxidanți precum luteina și zeaxantina sunt esențiali pentru sănătatea ochilor, protejând împotriva degenerescenței maculare legate de vârstă și a cataractei.

– Susținerea sănătății cognitive. Consumul de alimente bogate în antioxidanți este asociat cu un risc redus de declin cognitiv și boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer și Parkinson. Antioxidanții protejează celulele creierului de deteriorarea cauzată de stresul oxidativ.

– Reducerea inflamației.

Este important să se mențină o dietă echilibrată și variată pentru a beneficia de proprietățile multiple ale antioxidanților.

 

Foto: Unsplash.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies