fbpx
Acasa Horoscop Horoscopul săptămânii 5-11 februarie 2024

Horoscopul săptămânii 5-11 februarie 2024

Suntem forțați să facem un mare pas înainte

0 comentariu 345 vizualizari 11 minute timp estimat

Mercur intră în Vărsător timp de trei săptămâni și probabil îi va încurca pe acești nativi. Pe de altă parte este un prilej perfect pentru a ne construi o rețea care ne va fi utilă mai târziu. Este momentul pentru a lua în calcul planul B, care se poate dovedi cea mai bună alegere. Dacă nu ai un plan B, acum este momentul ideal să te gândești care ar putea să fie acesta și să-l vezi ca pe o alternativă. 

Câteva aspecte pozitive/negative ale săptămânii 5-11 februarie 

  • Relațiile interumane sunt zdruncinate pentru că Uranus este într-o poziție defavorabilă miercuri și joi. Nu ne înțelegem, nu ne exprimăm bine. 
  • Miercuri, Venus trece în Capricorn și Uranus în Taur. Cele două semne puternice, stabile și serioase (am vrut să spun severe) oferă echilibrul și stabilitatea de care au nevoie toți ceilalți nativi. Dacă ai Capricorni sau Tauri prin preajmă, ești salvat! 
  • Inteligența emoțională este vitală joi. Soarele în Vărsător este în conflict cu volatilul Uranus, iar nevoia de empatie și toleranță este maximă. Tendința va fi aceea de a reacționa rapid, impusiv, fără analiză, ceea ce este foarte păgubos. Calmul ne poate face parte din soluție,!
  • Vineri, 9 februarie, avem o super Lună în Vărsător. Începe un nou an lunar! Anul Iepurelui de Apă se încheie și intrăm în semnul Dragonului de Lemn pentru următoarele 12 luni. Dragonul este unic prin faptul că este singurul non-animal din zodiacul chinezesc. În mod similar, Vărsătorul este „unicornul” zodiilor care îndrăznește să fie mereu diferit.  (Să ne urmărești, pentru că vine horoscopul chinezesc!)
  • Finanțele sunt provocarea săptămânii. Munca este principala sursă de bani pentru toți nativii, dar există și o influență importantă care vine de la astre și care îi face pe unii dintre noi să câștige mult și mai ușor, iar pe alții, puțin și greu. Nimic nu este întâmplător, totul are o cauză, iar efectele au rostul lor.

Detalii pentru toate zodiile 

Berbec – Zilele acestea mergi pe principiul un pas înainte și doi pași înapoi. Ți-ar prinde bine câteva sfaturi legate de gestionarea finanțelor. Trebuie să te asiguri că ai verificat bine care sunt încasările și datoriile tale. Nu omite nimic, pentru că altfel va fi foarte dificil de stabilit un plan. Nu uita de impozite! Primești o confirmare pe care o așteptai de ceva vreme și care vine să-ți dovedească că strategia folosită de tine a fost eficientă. Calm vineri, confort în wk!

Taur – Este multă energie pozitivă concentrată în jurul tău. Ești pragmatic, aplicat, concentrat și totul curge natural și bine. Trebuie să ai abilitatea de a o folosi contextul bun al săptămânii cu adevărat eficient. Ia în considerare toate detaliile înainte de a face planuri de viitor. Nu te risipi în amanunte lipsite de importanță. Focalizează-te doar pe lucrurile majore. Acesta este momentul pentru asta. 

Gemeni – Te îndrepți spre un moment fericit. Nu numai că stai bine cu banii, dar aceștia mai vin și din alte locuri pe care nu le-ai luat în calcul. Perioada bună va mai dura cel puțin câteva săptămâni. Ai idei creative pentru casa ta, însă nu cheltui tot ce ai pentru asta. Planurile pe care le ai nu trebuie să depășească bugetul și ia în considerare și un plan de urgență. Bucură-te de ceea ce ai, înainte de a te întrista pentru ceea ce ai pierdut.

Rac –  Este posibil să te simți într-un mod deosebit din punct de vedere psihic și s-ar putea să te confrunți cu unele presimțiri care se vor adeveri. Săptămâna aceasta este un moment bun pentru a-ți antrena abilitățile psihice. Ai porniri spirituale la finalul perioadei. Ideile tale sunt foarte inspirate. Ai putea scrie o carte! Ai beneficii divine și tot ceea ce trebuie să faci este să te odihnești suficient pentru a putea continua. Păstrează timp și pentru distracție (odihnă activă).

Leu – Aspectele complicate vor produce valuri, iar tu ești în mijlocul lor, până joi. Din fericire, săptămâna se termină cu bine, după ce ultimele zile au fost foarte complicate. Vineri este momentul perfect pentru a străluci în timpul unei ședințe. Ideile tale creative vor fi apreciate. Este o zi bună în care ești atinsă de un moment de genialitate. Profită! Finalul săptămânii este calm și lin. Oricum aveai nevoie de asta!

👉 Luna februarie și secretele ei

Fecioară – Ești prinsă într-o situație tensionată. Este posibil să iei în calcul o nouă cale, foarte riscantă însă, care să-ți aducă venituri în plus. Este planul B, pe care nu l-ai luat în calcul, dar de care ai mare nevoie acum. Nu te speria, este mult mai bine decât crezi. Gândește ca un pragmatic în timp ce faci calcule ca să vezi echilibrul dintre pierderi, riscuri și beneficiile reale. Apar schimbări bruște și neașteptate care te-ar putea face să te simți un pic confuză. Este ok! 

Balanță – S-ar putea să fii mai ocupată decât de obicei la locul de muncă. În mijlocul nebuniei, marți, pot să apară complicații serioase, fie legate de casă, fie legate de job, care se reflectă în venituri și nivelul lor. Ai o mulțime de idei, dar nu toate sunt bune, iar unele, chiar periculoase. Din fericire, totul se așază în făgașul cel bun de joi încolo și se limpezește. Acesta este un moment minunat pentru a începe ceva nou sau pentru a veni cu câteva idei strălucite care să te scoată în evidență la serviciu.

Scorpion – Săptămâna aceasta trebuie să faci față unor datorii mai vechi. Dacă scapi de ele, totul poate să devină din nou roz. Este posibil să obții tot sprijinul creditorilor tăi și să găsiți soluții împreună. Este important să cooperezi sincer. Dacă vrei să progresezi trebuie să începi prin a face câteva clarificări în gândurile și sentimentele tale. Ți-ar fi util dacă ai apela la practici precum meditația sau dezvoltarea personală. Te-ai mai echilibra puțin și ți-ai mai tempera din pornirile nervoase și ai reuși să ții stresul sub control.

Săgetător – Sunt bine poziționate detaliile legate de carieră și bani, dar, cu toate acestea, dacă nu vei fi cu adevărat atentă există riscul de a pierde bani, pur și simplu, aiurea. Ai nevoie de timpul necesar pentru a stabili o cale clară care să ducă la obiectivele pe care le ai pentru tine. Fii atentă la drumuri joi și vineri. Este posibil să începi, în weekend, o nouă poveste de dragoste. Dacă ești într-o relație, aceasta se va putea amplifica, pentru că îți vei schimba total percepția despre el. Ideea este că ceea ce va începe sâmbăta aceasta va deveni o conexiune pe tot parcursul vieții, iar legăturile vor fi adânci.

Capricorn – Ai abilități perfecte pentru a te descurca cu toate complicațiile, astfel încât toată lumea să primească ceea ce are nevoie. Ești elementul de suport al acestei săptămâni și pentru cei din jurul tău, dar și pentru cunoscuți și prieteni. Ești într-o dispoziție specială, de forță pozitivă și energie. Profită! Este momentul ideal pentru a arăta o nouă față a personalității tale.

Vărsător – Este posibil să acționezi extrem de eficient și de calculat, însă numai dacă vei lua în considerare sfaturile pe care le primești de la cei cu mai multă experiență decât tine. Nu-ți place să faci ceea ce-ți spun alții, dar de data aceasta este nevoie și este singura cale.  nouă descoperire ți-ar putea schimba complet punctul de vedere despre lume și viață. Continuă să-ți hrănești mintea cu informații cât mai diverse. Sunt favorizate noile aventuri. O zi excelentă joi! 

Pești – Ai ceva de gândit în legătură cu casa ta. De la decorare, până la mobilă. Ai nevoie de asta, dar nu te apuca de treabă decât dacă ești sigură că poți duce totul până la capăt. Inspirația creativă pe care o ai în această săptămână ar putea să provină de la o combinație astrală care te avantajează. Folosește această stare pentru a face proiecte și planuri. Impune-ți punctul de vedere și lasă-te inspirată de astre! Este o zi tensionată miercuri pentru tine, dar de vineri totul intră într-o zonă mai bună.

👉 Ce calități și defecte au cei născuți în februarie

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies