Actriţa Elvira Deatcu are o carieră impresionantă în teatru și film, doi băieţi frumoși și o existenţă echilibrată, care parcă o face pe zi ce trece mai frumoasă. Ceea ce o susţine este educaţia, valorile și respectul. O puteţi vedea pe scena de la Teatrul Odeon, dar și în serialul Clanul de la PRO TV.
E o profesie vindecătoare și provocatoare, dar frustrantă și nedreaptă de multe ori și deloc ușoară. „Șansa joacă un rol nepermis de mare“, spunea profesorul meu Mircea Albulescu, ceea ce e un mare adevăr. Oricât de talentat ești, dacă nu ai matca în care să-l probezi, să-l exersezi, harul picurat de-acolo, de sus, se risipește sau chiar se pierde.
În interviul acordat revistei Femeia De Azi, ediția cu numărul 16, actrița Elvira Deatcu contrazice toate teoriile care susţin că o femeie de carieră nu poate să aibă familie.
Faci parte din „Clanul Elvirelor“, celebre în tea- trul românesc. Prenumele tău a fost ales ca o predestinare sau a fost alegerea simplă a părinților tăi?
Tata mi-a dat acest nume – Elvira-Daniela. E adevărat că e născut lângă Târgu-Jiu, oraș în care și-a petrecut copilăria și adolescența Elvira Godeanu, dar alegerea lui nu e neapărat legată de numele marii actrițe. Cel puțin, așa susține el…
Ești o mămică mândră! Fiul cel mare face arhitectură. Dar cel mic? Ce-și dorește?
Sunt binecuvântată cu doi băieți tare buni! Luca e student în anul doi la arhitectură, iar Filip are examenul de capacitate anul ăsta. Deocamdată, e pasionat de baschet, de muzică, dar nu are o opțiune fermă.
Cât te-au susținut ai tăi, când ai ales actoria?
Ai mei m-au susținut necondiționat totdeauna, deci și atunci când am decis să dau admitere la teatru. Nu i-a mirat sau speriat opțiunea mea, deși nu avem în familia extinsă pe nimeni care să fi optat pentru o profesie vocațională.
Nicio fată nu alege teatrul fără să aibă măcar un model sau să fie inspirată de ceva ori de cineva. De unde s-a aprins scânteia artei pentru tine?
Mi-a plăcut „să mă arăt“ încă de când eram la grădiniță, să fiu „moț“ în toate serbările, să ofer „momente artistice“ invitaților părinților mei… Mai târziu, ca elevă a Liceului Pedagogic, i-am cunoscut pe Geo Saizescu și Liviu Pojoni, care pregăteau un serial cu și despre tineri, urmând să filmeze câteva zile și-n școala noastră. Am făcut parte din distribuție și așa a-nceput cea mai minunată întâmplare a adolescenței mele… Atunci s-a insinuat timid gândul că mi-ar plăcea, că mi-aș dori, că aș îndrăzni… actoria.
Îți dorești acum ceva anume pe scenă sau în film?
Îmi doresc SĂ EXIST în această profesie și sunt recunoscătoare pentru orice întâlnire, proiect.
Vorbeai undeva despre „antrenamentul“ actorului pe scenă sau în film, necesar pentru profesia însăși. Cam câte spectacole joci pe an la Odeon? Se mai adaugă și proiectele de film… Nu obosești? Am văzut actori tineri care se plâng că jobul ăsta este solicitant…
Eu nu am întâlnit niciun actor tânăr care să se plângă că e prea „solicitant/solicitat“, m-aș bucura pentru ei să fie așa. Sunt atât de puține proiecte în general, încât foarte mulți tineri nu au cum să trăiască – măcar la limita decenței – profesând! Iar eu nu sunt atât de solicitată pe cât mi-aș dori, încât să mă simt obosită. Doar în teatru reușesc să am o continuitate, celelalte sunt doar întâmplări, pentru care, firește, sunt recunoscătoare.
Ești „ca un ghimpe“ pentru „Brigada lui Costoiu“! Așa se spune. Îți plac rolurile de femeie dură?
Nu am preferințe, îmi place să joc și… punct. Olivia Stamate trebuie să fie dură, pentru că profesează într-un mediu aspru, în care sentimentalismele nu-și au rostul, locul. Dar nu e numai așa, asta e și frumusețea personajului – e un om cu slăbiciuni, cu simpatii, pe care le lasă „la vedere“ uneori.
Din fericire, nu sunt la primul proiect în televiziune, deci sunt obișnuită cu ritmul alert în care se-ntâmplă totul și-mi place mult. E o bucurie să faci parte dintr-un proiect excelent, susținut de o echipă de super-profesioniști, să filmezi cu actori minunați, pe un scenariu foarte bun!
Câtă timiditate, sensibilitate și nesiguranță se ascund în spatele femeii dure, profesioniste, determinate și care nu ratează nicio provocare artistică?
Am ratat multe întâlniri profesionale – pe unele, voit, pentru că am vrut să exist cu adevărat în viața copiilor mei, pe altele, din neîncredere, din neînțelegere, din necunoaștere… Acum, pentru că am căzut la pace cu mine, pentru că mă cunosc, mă înțeleg și mă accept, spun că poate nu erau pentru mine, de fapt, acele proiecte.
S-ar zice că „respiri“ doar teatru. Dar acasă, acasă la tine, cum ești?
Acasă… citesc, văd filme, gătesc, plătesc facturi, verific teme și merg (cât de des pot) la teatru.
Faci sport?
Fac pilates, acasă, dar nu sunt consecventă, din păcate.
Cum arată o masă de sărbătoare în familia voastră? Cine pregătește de toate și bune? Și, de fapt, ce e sărbătoarea pentru sufletul tău?
Orice sărbătoare înseamnă bucuria de a fi cu cei dragi, cu familia. Nu prea contează pentru mine ce e pe masă… O felie de cozonac frământat de mama va fi întotdeauna „semnul“ că suntem încă împreună, că ne avem unii pe alții.
Text: Ivana Iancu
Photo: PR PRO TV