fbpx
Acasa Frumusețe Trucuri pentru creșterea rapidă a părului

Trucuri pentru creșterea rapidă a părului

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 267 vizualizari 3 minute timp estimat

Te întrebi ce poți face pentru a te bucura de o podoabă capilară bogată? Ei bine, există mai multe trucuri pentru creșterea rapidă a părului, pe care le poți pune în practică cu ușurință. Am apelat la experiența specialiștilor El Studio pentru a afla răspunsul…

1.Coafuri care protejează părul

În primul rând, trebuie să îți îngrijesti părul pentru a te asigura că o să crească vizibil. Alege să porți coafuri de „protecție” precum cozi împletite sau bucle realizate fără instrumente de styling cu căldură. Evită să pui presiune asupra scalpului cu coafuri de genul cozii de cal sau cocuri strânse. În același timp, seara, îți poți proteja părul cu o bonetă de mătase pe care o poți pune înainte de culcare.

  1. Masează-ți scalpul cu uleiuri

Nu doar că este relaxant, ci stimulează cu adevărat creșterea părului. Folosirea uleiurilor precum cel de cocos, argan sau de ricin poate ajuta  creșterea în lungime a podoabei capilare. Poți aplica o dată la două săptămâni uleiul pe care îl preferi tu pe toată rădăcina, masându-l pe scalp. Fă acest lucru preț de câteva minute în timp ce stai cu capul în jos pentru a stimula bine circulația sângelui.

  1. Tunde-ți părul pentru a-i menține lungimea

Acesta este unul dintre acele trucuri pentru creșterea rapidă pe care majoritatea nu îl iau suficient în serios. Chiar dacă nu stimulează creșterea propriu zisă, trebuie să înțelegi că vârfurile despicate și uscate duc la ruperea părului, astfel că acesta își va pierde cu timpul din lungimea actuală. De aceea, vârfurile trebuie tunse la o anumită perioadă de timp, pentru a menține părul sănătos.

  1. Evită vopsirea și decolorarea în exces

După cum am menționat și mai sus, părul deshidratat și vârfurile despicate nu vor duce decât la pierderea din lungime. Iar vopseaua și decolorantul sunt și ele două produse care contribuie la deteriorarea sănătății firului de păr atunci când sunt folosite mult prea des. Dacă îți dorești un păr lung și sănătos, încearcă să nu te mai vopseșți atât de frecvent, iar atunci când o faci alege să mergi la un salon de înfrumusețare profesionist.

  1. Nu supune părul la căldura excesivă

 Este dificil să te desparți de placa de păr dacă aveți o relație de lungă durată. Însă poți încerca să eviți cât poți de des coafurile care implică folosirea acesteia sau a ondulatorului. Rezumă-te doar la uscătorul de păr pe care să îl folosești după ce te speli pe cap. Un aspect foarte important pe care trebuie să îl ții minte este să folosești mereu protecție termică atunci când îți supui părul la căldură!

Creșterea nu este stimulată doar de îngrijirea exterioară a părului. Alimentația contribuie și ea când vine vorba de sănătatea și lungimea acestuia. Tocmai de aceea trebuie să ai o dietă echilibrată și bogată în vitamine.

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies