fbpx
Acasa Promo Făina Băneasa se alătură Horeca Culinary School

Făina Băneasa se alătură Horeca Culinary School

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 148 vizualizari 4 minute timp estimat

Atelierele și masterclass-urile de panificație sunt un subiect de mare actualitate în vizorul profesioniștilor care doresc să înnoiască lista produselor oferite în locațiile lor, dar și randamentul acestora din punct de vedere al profitabilității. Aceste cursuri sunt foarte solicitate și în rândul pasionaților care urmăresc o dezvoltare personală în domeniu.

În acest sens Horeca Culinary School vine în întâmpinarea acestor cerințe cu un nou Masterclass atractiv despre SPECIALITĂȚI ARTIZANALE ITALIENE însoțit de un Wine Pairing asociat preparatelor, cu o gamă de vinuri oferite de către Parma Food Distribution, partener tradițional al școlii.

Compania MP Băneasa Moară SA – producătorul făinurilor și a pastelor făinoase Băneasa, se alatură acestei inițiative și susține prezența cunoscutului baker Italian Francesco Luigi Carusi care revine în România în perioada 20-23 februarie 2023, la invitația Horeca School cu un concept în trend în locațiile din Italia: “How to set an aperitivo happy hour time in your location as coffee shop, sandwich bar, brasserie, bistro with brunch program, gastro pub, etc”.

Printre multe alte preparate, vedeta acestui curs este renumitul  Maritozzo Romano sweet and savory.

Pentru prepararea unor aluaturi din cadrul cursului practic, Moara Băneasa a produs în mod special o făină de putere proteică mai mare decât cea găsită obișnuit în piață, care va fi testată în premieră la acest curs. În paralel vor fi folosite și alte tipuri de făinuri din gama Băneasa.

Franceso Luigi Carusi, un brutar artizan din Carrara, Toscana, face această meserie cu aceeași pasiune, încă de la 18 ani. Are propria sa brutărie, “Antico Mulino Pandolfo”, în Carrara, unde zilnic, produce aproximativ 1 tonă de specialități precum grissini, pâine, focaccia, biscuiți și panettoni, 70% din producție fiind concentrată pe PASTA MADRE, singura considerată LIEVITO MADRE în Italia. Călătoreste în toată lumea pentru a răspândi cultura italiană de panificație, pe care și a perfecționat-o alături de Pierre Gagnaire, bucătar cu trei stele Michelin din Paris: ”i-am dezvoltat propria carte de pâine în restaurantul din Paris”, povestește cursanților cu mândrie și recunoștință, Francesco Carusi.

MP Băneasa Moară SA este un nume consacrat în domeniul morăritului și producției de paste făinoase, cu o istorie de peste 3 decenii. De mai bine de 20 ani domină piața românească a produselor de morărit si paste făinoase, strategia Băneasa având ca puncte forte calitatea produselor, dublată de preţuri competitive şi parteneriate strategice cu clienții și furnizorii, precum și o îmbunătățire continuă a proceselor de management. Mai multe informații despre companie si produse aici: www.pastebaneasa.ro

Horeca Culinary School este o şcoală contemporană care combină noțiunile tradiționale cu o viziune deschisă asupra viitorului. După 13 ani de activitate, Horeca Culinary School este un nume de referință și un etalon pentru ceea ce înseamnă formarea profesională de calitate în domeniul culinar.

Puteți vizita școala culinară la adresa Str. Latină nr. 6 București, în cartierul Armenesc sau paginile de social media: Facebook / Instagram.

 

 

 

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies