E pe buzele tuturor, dar știi că Botox-ul a fost creat într-un cu totul alt scop decât cel pe care-l servește în zilele noastre?
Deși tot globul poartă mască de protecție de mai bine de-un an, încasările provenite din injectarea de substanțe în scop cosmetic s-au rotunjit binișor, din care mai mult de 50% îl reprezintă procedurile cu toxină botulinică sau botox, așa cum îl știm cu toții. Și dacă unele femei – dar și bărbați, apelează la aceste tratamente pentru a ascunde semnele îmbătrânirii (nu doar riduri, ci și ridicarea sprâncenelor, tratarea gropițelor din bărbie, reconturarea liniei maxilarului sau ridicarea colțurilor gurii), fetele de vârsta ta aleg să-și modifice trăsăturile feței atât din motive estetice, cât și în scop de prevenție (da, specialiștii chiar recomandă injecțiile cu botox și acid hialuronic încă de la primele riduri). Deci, dacă te decizi să încerci și tu, trebuie să te documentezi bine, și ce mod mai bun să începi dacă nu cu evoluția acestei substanțe „miraculoase”!
200 de ani
Atât i-au trebuit Botox-ului să ajungă ceea ce este acum, timp în care a cunoscut și glorie, dar și scandaluri. Și deși azi se „învârte” în cercuri înalte, la originea sa stau… cârnaţii stricaţi (pe bune?!), în care doctorul german Justinus Kerner identifica în 1820 o toxină care cauza alterarea mâncării. Mai mult decât atât, „otrava” descoperită de Kerner părea să provoace o boală paralizantă numită „botulism” (din cuvântul latin „botulus”= cârnat). După cercetări minuțioase, Kerner lansează ipoteza că doze mici din această toxină ar putea fi folosite în scop medical pentru a vindeca anumite boli neurologice sau pentru a tempera activitatea glandelor sudoripare (transpiraţia excesivă), tratament care va ajung să fie pus în practică abia în anul 2004. Cu alți 70 de ani mai târziu, în 1895, un bacteriolog belgian pe nume Emile Pierre Marie van Ermengem descoperă însă că bacteria anaerobă Clostridium Botulinum este cea care produce toxina botulismului.
Tratament pentru privirea „cruciș”
După ce în 1949, cercetătorul britanic Arnold Burgen şi echipa sa de oameni de știință descoperă că toxina cu pricina ar bloca legătura dintre nervi şi muşchi, oftalmologul american Dr. Alan Scott injectează în anii 60 toxina de botulinum la maimuţe, cu scopul de a determina dacă aceasta relaxează muşchii responsabili pentru condiția cunoscută sub numele de strabism. Dar abia în 1978 reușește să obțină FDA pentru a putea continua testele pentru găsirea unui tratament destinat vindecării strabismului la oameni. Astfel, Scott pune la punct medicamentul pe care îl denumește Oculinum și pune bazele companiei omonime pentru a-l putea fabrica şi comercializa, dar acesta este aprobat de FDA abia în 1989. La scurt timp, odată cu preluarea Oculinum de către compania Allergan, medicamentul avea să-și schimbe numele în „Botox”.
Efecte secundare
Paradoxal, descoperirile științifice sunt de cele mai multe ori… niște accidente. Iar beneficiile toxinei botulinice în cosmetică e unul dintre ele: în 1987 un oftalmolog observă că în urma administrării toxinei, pacienţilor le dispar ridurile de expresie. Câțiva ani mai târziu, alți medici notează că pacienţii lor transpiră mai puţin după ce li se administrează Botox. Prin urmare, în 2002, FDA nu poate decât să aprobe injecţiile cu Botox pentru ridurile formate între sprâncene, sub marca înregistrată drept Botox Cosmetic.
#BROtox. Se estimează că peste 15% dintre pacienții „abonați” la injecțiile cu botox sunt bărbați, fapt ce a inspirat acest termen viralizat în social media încă de acum mai bine de 10 ani.
Scandaluri pe bandă rulantă
Era imposibil ca un produs cu efecte atât de spectaculoase să nu facă și ceva vâlvă, iar scandalurile legate de Botox s-au ținut lanț în ultimele două decenii. Un prim proces datează din 2004, când Allergan începe teste de administrare a botoxului la pacienţi cu migrene, iar o pacientă reclamă afecţiuni provocate de Botox, în condițiile în care autoritatea relevantă nu emisese vreo aprobare pentru utilizarea în acest scop. Mai târziu, apar și alte date alarmante precum și 16 presupuse decese, fapt ce determină opinia publică și autoritățile să impună companiei Allergan să stabilească reguli stricte și să precizeze mai clar avertismentele de pe cutia de Botox, întărind totodată ideea că folosirea botoxului în scopuri cosmetice nu are legătură cu acele fatalități. De atunci și până astăzi, însă, substanța și-a recăpătat reputația care a consacrat-o, fiind în continuare prima opțiune în ceea ce privește reconturarea facială.
Mituri și realități
Industria de frumusețe tinde să evidențieze mai degrabă părțile bune ale botoxului, chiar dacă orice tratament este precedat de o consultația și o discuție cu privire la efectele secundare (deloc neglijabile, de altfel). Dar înainte de toate, e cazul să clarificăm câteva mituri care înconjoară subiectul:
- Botoxul nu este sigur. Această concepție greșită se bazează pe convingerea că botoxul cosmetic este un derivat din toxina botulinică (cel mai letal agent neurotoxic din lume, de altfel), legată de otrăvirea alimentară. Dar substanța folosită pentru injecții este derivată dintr-o proteină găsită în toxina botulinică, iar nivelurile injectate în organism nu sunt suficient de ridicate pentru a fi considerate toxice.
- Botoxul previne ridurile. Adevărat… deși nu în totalitate, pentru că acestea nu pot fi evitate la nesfârșit. Un lucru e clar: utilizarea preventivă a Botoxului poate ajuta la antrenarea mușchilor să nu facă anumite expresii, diminuând cantitatea de linii fine și riduri care pot apărea din cauza acestor mișcări repetitive.
- Dacă renunți la botox, ridurile vor fi și mai vizibile. Dacă au fost acolo și înainte, cu siguranță vor fi vizibile, dar exact la fel! Soluția de botox utilizată nu oferă rezultate permanente și nu întinde pielea mai mult decât este deja, iar mușchii își vor recăpăta mișcarea normală.
Armă biologică
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cercetătorii americani au făcut studii în vederea folosirii toxinei drept armă împotriva inamicilor. Astfel, Statele Unite ajung să fabrice capsule din această toxină pentru a fi strecurate (de către prostituate în mâncarea oficialilor japonezi), însă operațiunea nu ajunge să fie pusă în practică.
Articol publicat în revista Ioana
Text: Ana-Maria Prunariu
Foto: 123RF