Deși nu ești bolnavă, te simți fără vlagă toată ziua. Și te concentrezi cu dificultate la ce ai de făcut. Vinovate ar putea fi chiar o parte din obiceiurile tale. Afla care sunt aceste obiceiuri proaste care îți fură energia.
Este normal ca, după o noapte în care nu te-ai odihnit bine, să te simți obosită. Nu doar lipsa de somn îți poate afecta vitalitatea însă. Lucruri banale pe care le faci (sau nu) te pot epuiza atât mental, cât și fizic, determinându-te să percepi fiecare zi ca pe o corvoadă. Iată deprinderile proaste la care nu strică să renunți.
Sari peste micul dejun
După o noapte de somn, corpul are nevoie de hrană ca să înceapă ziua cu forțe proaspete. Un mic dejun complet, din cereale integrale (de pildă, terci de ovăz) și un fruct proaspăt, îți asigură combustibil de cea mai bună calitate.
Sfat: Mănâncă dimineața, altfel nivelul tău de energie va fi scăzut! În plus, ratând micul dejun, îți încetinești metabolismul, ceea ce duce cu timpul la îngrășare.
Nu bei suficientă apă
Când ești deshidratată, volumul sângelui se reduce și scade viteza cu care oxigenul și nutrienții ajung la celule. Urmarea? Oboseală, iritabilitate, dificultăți de concentrare, dureri de cap.
Sfat: Fă-ți un obicei din a bea un pahar mare cu apă înaintea micului dejun. Ține mereu la îndemână o sticlă de apă, din care să bei pe parcursul zilei.
Consumi prea multă cafea
O ceașcă de cafea te revigorează și îți crește vigilența, dar ciclul de somn poate fi afectat dacă obișnuiești să bei mai multe căni pe zi, astfel că nopțile ar putea fi mai puțin odihnitoare. În plus, cafeaua are efect diuretic, expunându-te deshidratării.
Sfat: Limitează-te la o ceașcă, maximum două de cafea pe zi.
Petreci prea mult timp în casă
Dacă îți petreci zilele în mare parte doar în interior (de când cu pandemia, acest lucru e valabil pentru mulți dintre noi), află că și lipsa luminii naturale te lasă fără energie.
Sfat: Dimineața, înainte să pleci la serviciu, trage draperiile și lasă razele soarelui să scalde locuința. După-amiezile și în weekend, ieși la plimbare cel puțin 30 de minute.
Mănânci prea puțin
Urmezi o cură de slăbire sau nu prea ai timp să mănânci? Evident că te vei simți obosită! Organismul nu este bine hrănit și nu are cum produce suficientă energie. Același lucru se întâmplă dacă alimentația ta este dezechilibrată. De exemplu, dacă începi ziua cu o gogoașă (sau altceva dulce), glicemia crește brusc și scade apoi la fel de brusc, lăsându-te lipsită de putere.
Sfat: Ai grijă să mănânci suficient și variat, ca să-ți asiguri caloriile necesare. Renunță la dietele stricte, fiindcă te expui carențelor nutritive, care pot provoca, printre altele, oboseală, dificultăți de concentrare, depresie.
Îți faci prea multe griji
Este dovedit că oamenii care au tendința să vadă jumătatea goală a paharului sunt mai susceptibili să sufere de oboseală cronică decât optimiștii. Sigur, nu e ușor ca dintr-odată să gândești optimist, mai ales dacă ești prăpăstioasă din fire. Merită să încerci însă.
Sfat: Bucură-te nu doar când realizezi ceva măreț! Și lucrurile mărunte din viață sunt deseori prilej de bucurie și satisfacție.
Text: Angelica Cîlțan/ sursa foto: unspalash