fbpx
Acasa FamiliePsihologie 7 paşi către încrederea în sine

7 paşi către încrederea în sine

Autor: Echipa Femeia
0 comentariu 374 vizualizari 7 minute timp estimat

Încrederea în sine e o calitate la care râvnesc multe persoane. S-ar părea că apreciate sunt femeile care nu doar că știu ce vor de la viaţă, ci și cum pot obţine ceea ce-și doresc. Crezi că nu te numeri printre ele? Niciodată nu e prea târziu!

Ce este de fapt încrederea în sine? E libertatea de a fi tu însăţi, ceea ce îţi permite să te bucuri de o plăcută stare interioară armonioasă, să iei hotărâri îndrăzneţe, să ştii să acţionezi potrivit situaţiei, nepoticnindu-te când aceasta se dovedeşte a fi schimbătoare.

Cum ajungi la o asemenea stare? Iată şapte paşi siguri spre reuşită:

1. Atenţie la îmbrăcăminte

Impresia pe care o faci asupra celor din jur, modul în care te percep, are o influenţă covârşitoare asupra încrederii în sine. Poate e momentul să-ţi evaluezi garderoba, nu e necesar ca hainele să fie  foarte scumpe, important este să le poţi combina între ele şi să ştii cum s-o faci.

Nu trebuie neapărat să fii întotdeauna ca scoasă din cutie, dar nici să umbli mereu într-un capot cu pete de grăsime, nici în faţa soţului, nici a copiilor sau a vecinei venite întâmplător în vizită. Când modul în care te prezinţi în faţa celorlalţi este sincronizat cu modul în care doreşti să fii percepută, încrederea în sine creşte.

2. Aspect fizic impecabil

E foarte posibil ca, din dorinţa de a face o impresie bună asupra celor din jur, să fii îngrijită când mergi la o întâlnire, într-o vizită sau la serviciu. Dar important este să-ţi îngrijeşti corpul, începând de la ceea ce mănânci şi până la aspectul exterior – unghii îngrijite, păr spălat şi piele curată –, în permanenţă. La ce bun, de vreme ce nu te vede nimeni? Un aspect impecabil te poate ajuta nu doar să arăţi întotdeauna bine, ci şi să te simţi bine.

Aceste mărunțișuri, pentru care nici nu e nevoie să frecventezi vreun salon de înfrumuse ţare, ce-ţi par poate neînsemnate, dar care se opun unui aspect neglijent, îţi vor permite să te simţi bine în pielea ta, cum se spune, încrezătoare în propriile puteri.  Încearcă, vei vedea că funcţionează.

3. Poziţia corpului e importantă

„Spatele drept, capul sus, privirea înainte!“, iată un sfat demn de urmat de oricine, oricând. De ce l-ai urma şi tu? De aparent banala postură a corpului depind şi cât de sănătoasă eşti, şi ce impresie faci asupra celorlalţi, dar şi cum te simţi, cât de încrezătoare eşti în forţele proprii. O susţin psihologii: în opinia lor, încrederea în sine depinde şi de ţinuta corpului, de felul în care mergem, cum stăm pe scaun şi cum ne mişcăm, cu fruntea sus, fără a târşâi picioarele, ţinând spatele drept, nu gârbovit şi cu umerii lăsaţi.

4. Acceptă-te așa cum ești

Chiar dacă nu te încadrezi în canoanele de frumuseţe impuse de societate, care se mai şi schimbă la fiecare deceniu, gândeşte-te că mai important este să ştii că eşti o făptură minunată. Ceea ce presupune bunăvoinţă, sinceritate, privire luminoasă. Iar toate acestea atrag, pe lângă simpatia şi bunăvoinţa celor din jur, şi încredere în propriile forţe. Unde le găseşti? În atitudinea ta faţă de ceilalţi. În mod concret, caută ceea ce este bun în toţi cei care te înconjoară, adresându-le doar vorbe bune. Cu cât eşti mai plăcută, cu atât mai atrăgătoare eşti considerată, spun studiile psihologilor.

5. Zâmbește cât mai des

Te-ai gândit vreodată că zâmbetul este oglinda sufletului, amprenta caracterului, este strict indivi dual, la fel ca amprentele degetelor, şi le dă celor cu care ne întâlnim o imagine unică a personalităţii?  Obişnuieşte-te să dăruieşti zâmbete tuturor celor pe care îi întâlneşti. Vei observa curând că buna dispoziţie, dar şi încrederea în propria persoană se vor schimba semnificativ şi te vor însoţi mai mereu şi pretutindeni.

6. Bucură-te de tot ce ai

Analizează-te, poate obişnuieşti să te concentrezi prea mult asupra aspectelor negative, asupra a ceea ce n-ai reuşit să obţii ca să te mulţumească şi prea puţin asupra celor de care ai putea fi mulţumită. Gândurile de recunoştinţă pentru ceea ce eşti, ceea ce ai realizat până în prezent te vor ajuta să treci peste evenimente mai puţin plăcute, să faci faţă mai uşor stresului, să elimini emoţiile negative, să ai încredere în propriile forţe. Aşadar, bucură-te de ceea ce ai.

Dacă tot timpul cauţi altceva, vrei mai mult decât ai, dacă ţi se pare mereu că lipseşte un detaliu pe care îl consideri eesenţial, când să te mai bucuri de sentimentul de împlinire? Sursa mulţumirii de sine se află în interiorul propriei fiinţe, iar a fi împăcat cu sine este o opţiune strict personală!

7. Învaţă să asculţi

Ai observat cât de mult ne place să fim băgaţi în seamă şi ascultaţi când considerăm că avem ceva de spus? Şi cât de mulţi oameni nu ştiu să-i asculte pe ceilalţi? Încearcă să nu te numeri printre aceştia. Ascultă-i cu atenţie pe cei care îţi vorbesc, interesează-te ce-i preocupă, fii înţelegătoare, compătimitoare, bună.

O asemenea atitudine nu-l va ajuta doar pe cel din faţa ta, ci şi pe tine. Cum? Bunăvoinţa, înţelegerea, compasiunea, bunătatea de care dai dovadă te vor face să ai o părere bună despre propria persoană, de unde şi creşterea încrederii în sine.

Sursă foto: iStock

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies