Binecunoscut pentru proprietățile sale curative de excepție, oțetul de mere era folosit de bunicile noastre în aproape orice problemă de sănătate.
Cu oțet de mere oprești sughițul, alini o durere de cap sau de dinți ori înlături simptomele răcelii. Dar o cură cu oțet de mere poate trata și probleme de sănătate mai grave, cum ar fi diabetul zaharat, neplăceri cardiace legate de excesul de greutate sau de colesterolul prea mare.
Este o substanță alcalină forte, ce trebuie consumată dacă dorești să restabilești echilibrul acido-bazic al organismului.
Stimulează digestia
Ajută la descompunerea acizilor și curăță toxinele care se acumulează în sânge și țesuturi. Consumul de oțet de mere stimulează digestia și înnoirea florei intestinale. Acest aspect poate atenua unele tulburări digestive, în special flatulența și constipația. În plus, oțetul de mere previne ulcer gastric. Nu în cele din urmă, el contribuie la distrugerea bacteriilor patogene din sistemul digestiv, cele care provoacă diaree. Conține pectină, care calmează spasmele intestinale.
Cum se folosește: diluează două lingurițe de oțet de mere cu o ceașcă mare de apă fierbinte. Amestecă, dacă dorești, cu două lingurițe de miere și bea această soluție cu o jumătate de oră înaintea mesei.
Dacă o infecție bacteriană este sursa diareii, oțetul de mere te ajută să scapi de ea prin virtuțile lui antibiotice.
Calmează durerea
Dureri de cap, de spate, musculare, reumatism, entorse pot fi alinate cu ajutorul oțetului de mere. Oțetul de mere ajută la calmarea spasmelor musculare și, de asemenea, atenuează stările de nervozitate și stres. Acest lucru se datorează conținutului mare de potasiu, 73 mg la 100 ml de lichid, și de aceea poate fi considerat un tranchilizant natural. Într-o cantitate mai mică se găsește și magneziu, acest mineral fiind indispensabil optimei funcționări a mușchilor, inclusiv a inimii.
- Cum se folosește: cea mai simplă metodă este să torni două pahare mari cu oțet de mere în apa de baie. Adăugă o mână de sare grunjoasă pentru un efect maxim.
- În cazul durerilor, aplică o compresă cu oțet direct pe locul dureros.
- Dacă ai suferit o entorsă, fă-ți un masaj ușor cu oțet de mere, pentru calitățile antiinflamatoare ale acestuia.
Compensează sărurile minerale pierdute
Oțetul de mere conține multe săruri minerale, cum ar fi calciu, fosfor, fluor, sulf, siliciu sau fier. Sportivii știu acest lucru și folosesc oțetul de mere pentrut a recupera sărurile minerale pierdute prin transpirație în timpul efortului fizic.
Așadar, dacă suferi de transpirație excesivă, când e foarte cald afară, dar și după un episod de boală cu febră, e indicat să faci o cură cu oțet de mere.
Oțetul de mere poate fi folosit și în cazul copiilor, pentru bolile care provoacă transpirații, cum ar fi rujeola.
Cum se folosește: rețeta este foarte simplă – pune două lingurițe de oțet în 250 ml de apă minerală bogată în sodiu. Adaugă două lingurițe de miere. În caz de nevoie, se recomandă să bei un pahar pe zi (maximum trei pahare pe zi).
În cazul copiilor, redu cantitatea la jumătate și evită apa minerală cu sodiu pentru a nu le pune în pericol rinichii.
Ține glicemia în frâu
Nu doar oțetul de mere este benefic pentru diabetul de tip II, ci orice tip de oțet. Într-adevăr, se pare că un consum de 15-30 ml de oțet înainte de masă scade răspunsul glucozei și insulinei în sânge, iar acidul acetic este responsabil de acest efect.
Acidul acetic inhibă enzimele responsabile de digestia dizaharidelor în intestinul subțire, ceea ce reduce absorbția lor.
Cum se folosește:consumă 25 ml de oțet de mere diluat în 40 ml de apă (dacă dorești, adaugă o pastilă de zaharină).
Tratamentul cu oțet de mere nu înlocuiește tratamentul alopatic antidiabet, dar poate fi un ajutor în plus pentru a echilibra nivelul zahărului din sânge.
Putere antiseptică
Receală, gripă, durere în gât? Datorită proprietății sale antiseptice, oțetul de mere te scapă de multe boli de sezon. Oțetul de mere este antiseptic, bactericid și fungicid; prin urmare, consumul lui este recomandat și în caz de candidoză. Este benefic și în timpul detoxificării, pentru a da un impuls procesului natural de curățare a organismului.
Cum se folosește: în cazul unei simple dureri în gât, fă gargară cu patru lingurițe cu oțet de cidru într-un pahar mare de apă caldă, de până la patru ori pe zi. Dacă ai o răceală, pregătește un remediu amestecând două linguri de miere cu 80 ml de oțet. Ia o lingură la fiecare patru ore, până când simptomele se atenuează.
Asaltată de multitudinea de produse disponibile în magazine, poate nu știi ce oțet de mere să alegi. Pentru a profita din plin de beneficiile lui, alege unul organic, produs după metode tradiționale. Trebuie să aibă o vârstă de cel puțin zece luni și să fi fost păstrat în butoi de stejar pentru a conține maximum de substanțe active.
5 posibile efecte secundare
√ Dacă ai gastrită (inflamație a stomacului), reflux gastroesofagian sau ulcere severe solicită sfatul medicului înainte de a folosi oțetul.
√ Evită oțetul nediluat (concentrația lui ar trebui diluată întotdeauna cu apă), pentru că altfel poate deteriora smalțul dinților, dar și membrana bucală.
√ Consumul excesiv și prelungit de oțet de mere poate afecta și mucoasa stomacului și a esofagului.
√ Nu aplica direct pe piele, poate cauza iritații și erupții cutanate.
√ Atenție, oțetul de cidru de mere poate interacționa cu anumite medicamente, cum ar fi diureticele și insulina. Prin urmare, este indicat să consulți medicul înainte de a consuma oțet.
Foto: 123rf.com