Urmează o perioadă marcată de evenimente speciale și este normal să-ți planifici cu atenție ținuta și look-ul pe care-l vei adopta de fiecare dată. Dar există câteva lucruri care pot avea efecte neplăcute.
Moda e schimbătoare, categoric, dar are și un aspect statornic: indiferent de epocă, a strecurat în viețile noastre și tendințe incomode sau de-a dreptul chinuitoare. Da, unele accesorii ne ajută să arătăm mai bine, dar merită oare ca, în numele frumuseții, să suferim sau să ne pun sănătatea în pericol? Citește și decide.
Blugii strâmți
Subliniază frumos formele, dar purtarea lor regulată sau pentru perioade lungi poate afecta jumătatea inferioară a corpului. Presând mușchii și nervii, jeanșii strâmți (tip jeggins) pot provoca amorțeli, furnicături, slăbiciune în picioare. În plus, favorizează infecția cu candida.
Tocurile cui
Au intrat pe piața modei în anii ’50, când femeile își celebrau feminitatea și redobândirea libertății, în perioada postbelică. Tocurile înalte însă obligă corpul la o poziție nenaturală, ceea ce duce la dureri de spate. În plus, purtate în mod repetat, pot modifica structura mușchilor și tendoanelor, dau dureri de picioare, agravează monturile, predispun la entorse.
Cocul și părul prins în coadă
Să-ți prinzi părul este un mod simplu și rapid de a-ți aranja podoaba capilară, dar ai grijă: dacă îl strângi prea tare și foliculii piloși sunt forțați, poate apărea așa-numita alopecie de tracțiune, care duce la pierderea permanentă a firelor de păr. Soluția e simplă: strânge părul astfel încât să nu simți niciun disconfort sau tensiune la nivelul scalpului sau rădăcinii. Durerile de cap sunt un alt posibil efect secundar.
Manichiura cu gel
În ultima vreme, tot mai multe femei aleg gelul de manichiură în locul ojei. Totuși, expunerea în exces la lumina ultravioletă care usucă unghiile poate produce fotoleziuni ale mâinii, care cresc riscul apariției petelor brune de bătrânețe și a cancerului de piele. Cât privește sănătatea unghiilor, acestea devin moi și friabile chiar și în cazul manichiurii semipermanente.
Text: Angelica Cîlțan
Sursă foto: iStock