fbpx
Acasa FamiliePsihologie 10 trucuri care-ți schimbă în bine starea de spirit

10 trucuri care-ți schimbă în bine starea de spirit

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 648 vizualizari 8 minute timp estimat

Toți avem zile când ne simțim triști suntem stresați sau obosiți, iar  un mic imbold poate schimba în bine toată ziua. Poți folosi oricând aceste trucuri care schimbă în bine starea de spirit. Le poți combina, repeta sau alege ce ți se potrivește în funcție de nevoie.

1. O portocală 

Surse prețioase de antioxidanți, citricele sunt bune și pentru sistemul nervos, nu doar pentru talie și imunitate. Un pahar cu suc proaspăt de portocale/grepfrut sau fructele consumate ca atare la micul dejun atenuează anxietatea și sporesc voia bună. Anumite substanțe pe care acestea le conțin au un impact pozitiv asupra neurotransmițătorilor din creier, îmbunătățind rapid starea de spirit. 

Te va ajuta și aroma. Compuși uniri aflați în uleiurile din coaja portocalelor și a altor citrice au un efect tonic și antistres instantaneu. Inspiră aroma și bucură-te de viață! 

👉 Vitamina C, aliat pentru un organism mai puternic și o piele mai tânăra

2. Spune ce simți

Când te lovești de o situație care te pune în dificultate, cel mai bine e să vorbești despre ea cu cineva care a trecut printr-o experiență similară. Vorbește cu o persoană dragă: cea mai bună prietenă, iubitul, mama. După ce ți-ai vărsat năduful și ți-ai luat o piatră de pe inimă, schimbă subiectul cu altul mai vesel. Să întorci problema pe toate părțile mai mult de 10-15 minute nu te ajută, ci, dimpotrivă, menține stresul și păstrează actuală în mintea ta partea negativă a lucrurilor. 

Scrisul ajută și el să-ți pui în ordine starea de spirit, mai ales dacă ai de-a face cu o situație care te afectează emoțional; așadar, notează pe ceva tot ce simți și ți-e greu să exprimi prin viu grai.

3. Încearcă ceva nou

Nimic nu are darul de a te scoate dintr-o pasă proastă și a-ți ridica starea de spirit, așa cum o poate face o experiență nouă, cu condiția să fie una amuzantă, pozitivă și să te acapareze suficient încât să uiți de gândurile negre.

Schimbă-ți puțin rutina zilnică. Coboară din autobuz cu o stație mai devreme și oprește-te la un magazin nou, mănâncă ceva ce n-ai încercat înainte, ia-ți un frappé în locul cafelei obișnuite, completează un rebus, dă fuga într-un parc în pauza de masă.

4. Culori de voie bună

Se știe că emoțiile sunt influențate de culorile pe care le ai în preajmă. Într-o zi în care nu te simți în cea mai bună formă, nu face greșeala de a purta haine negre, gri sau maro, care să-ți adâncească starea proastă. Când vine vorba de îmbrăcăminte, mizează pe roz, galben, portocaliu, verde, cu efect calmant și de stimulare a optimismului. Rujurile și fardul să fie și ele în culori aprinse, vesele.

5. Un film bun

Dacă ai timp să mergi la cinema sau să te uiți de acasă la o comedie, bravo! Dacă nu, uită-te măcar la poze ori filmulețe cu animăluțe haioase, peisaje deosebite sau orice imagini care ți se par atrăgătoare sau liniștitoare. E dovedit că, atunci când ai în fața ochilor imagini care-ți plac, fluxul sangvin  către anumite zone din creier crește, la fel starea de bine. Pune pe birou și în fiecare încăpere de-acasă poze cu persoanele cele mai dragi.

6. Un pic de yoga

Dacă ești acasă, așază-te cu spatele pe podea și strânge genunchii la piept. Încrucișează-ți mâinile pe sub genunchi și balansează-te încet înainte și înapoi, rotunjindu-ți spatele. Acest legănat te calmează la fel ca pe bebeluși. Este o poziție foarte relaxantă, cu efect imediat. Repetă lent, de zece ori.

7. Eliberează energia!

Când stima de sine e scăzută, iar energia negativă la cote maxime, sportul face minuni.

Ideal este un exercițiu mai agresiv, cum sunt orele de kickboxing sau tae bo, care te ajută să te simți puternică și sigură pe tine. În urma unui astfel de antrenament, endorfinele eliberate în corpul tău îți vor oferi o stare de relaxare și de detașare.

8. Mai multă verdeață

Și în farfurie, și pe stradă, bucură-te de verde! Iarba și copacii înverziți sunt o adevărată terapie dacă îi admiri și te bucuri de ei din plin pentru câteva momente. E lucru dovedit că până și o plimbare scurtă de un sfert de oră pe o alee înverzită te ajută să te remontezi.

Cât privește dieta, verziturile, precum varza și spanacul, ar trebui consumate mai ales la cină, pentru că au darul de a ajuta organismul să producă mai multă melatonină, hormonul somnului.

9. Să fie lumină!

Se știe că lumina naturală este cel mai bun și rapid antidepresiv. Dacă te-ai trezit cu fața la cearșaf, deschide larg geamurile și aerisește pentru câteva minute. Ridică draperiile din toată casa și lasă lumina să inunde fiecare încăpere. Dacă la serviciu nu ai parte de lumină naturală, ar fi bine să ieși la aer de câteva ori pe zi.

10. Apa, ajutor la îndemână

De câte ori nu ți s-a întâmplat să-ți amintești lucruri importante sau să-ți vină idei bune în timp ce făceai duș? Asta, datorită efectului relaxant pe care-l are apa asupra psihicului. Începe ziua cu un duș rapid (nu-ți ia multă vreme și merită fiecare minut – jetul răcoritor de apă te energizează instantaneu), iar seara fă o baie în care să te cufunzi cu totul (mai ales dacă adaugi câteva picături de ulei esențial calmant sau sare de mare, ieși de acolo ca nouă chiar și după numai zece minute).

În loc de final un pont bonus. Dormi! Dacă obișnuiești să mergi la culcare la miezul nopții, după o zi nu tocmai bună culcă-te la ora 22.00. Bagă-te în pat cu o carte bună și oferă-ți detașarea necesară, apoi dormi! Somnul în plus îți crește nivelul de energie și te ajută să începi ziua următoare odihnită și cu zâmbetul pe buze.

Sursa foto: 123rf.com

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies