fbpx
Acasa Sănătate 10 probleme tratate cu usturoi

10 probleme tratate cu usturoi

Autor: Corina Matei
0 comentariu 112 vizualizari 10 minute timp estimat

Folosit de mii de ani atât în gastronomie, cât și pentru virtuțile sale terapeutice, usturoiul este una dintre cele mai versatile plante.

Legumă și condiment deopotrivă, usturoiul (Allium sativum) face parte din familia cepei, șalotei și prazului. Întocmai ca rudele sale apropiate, el conferă personalitate preparatelor și, în același timp, ajută la menținerea sănătății, aspect confirmat de medicina naturistă din toate timpurile. Iată câteva dintre proprietățile sale.

Întărește imunitatea

Una din calitățile sale imbatabile este stimularea sistemului imunitar. Compusul activ este alicina, o substanță chimică sulfuroasă produsă când usturoiul este tocat sau pisat. Aceasta are puteri antibiotice, întrucât inhibă dezvoltarea și înmulțirea germenilor. Se spune că 1 miligram de alicină echivalează cu 15 unități standard de penicilină. Conform studiilor, consumul regulat de usturoi previne răceala și gripa de sezon și ține la distanță bolile contagioase prin mecanismul de stimulate a limfocitelor T, celule cu rol central în stimularea celulară. Într-o cercetare derulată pe parcursul a 12 săptămâni, alicina a redus cu 50% incidența răcelii sezoniere.

Este anticancerigen

Usturoiul conține, pe lângă flavonoide și compuși organosulfurați în cantități mari, și mult germaniu, recunoscut ca mineral anticancerigen. S-a demonstrat că usturoiul conține mai mult germaniu decât oricare altă legumă și, astfel, reduce tumorile.

Te ajută la slăbit

Usturoiul este eficient și la arderea caloriilor. Datorită conținutului de fitonutrienți cu efect antioxidant foarte puternic, usturoiul susține detoxificarea organismului, reglând metabolismul şi distrugând depozitele de grăsime, având totodată efect remineralizant.

Este prieten cu inima

Compușii lui fac din usturoi un adevărat medicament natural, un aliat redutabil în tratarea colesterolului ridicat și a trigliceridelor, prevenind acumularea plăcii de aterom, care agravează bolile cardiovasculare. Alicina din usturoi ajută la eliberarea oxidului nitric și relaxarea vaselor, îmbunătățind presiunea sângelui și activitatea inimii. Un alt efect benefic al consumului de usturoi este reglarea tensiunii arteriale. Potrivit studiilor, 2-3 căței de usturoi pe zi reduc riscul de atac de cord la jumătate în cazul cardiacilor.

Este un antihistaminic natural

 Usturoiul este bogat în antioxidanți, substanțe cu rol important în distrugerea radicalilor liberi produși de toxinele din mediu, de la poluare la fum de țigară sau raze ultraviolete. Aceste proprietăți antioxidante fac din usturoi un remediu eficient în tratarea congestiei sinusurilor apărută în urma expunerii la alergenii din mediu.

Vindecă ficatul

Consumând zilnic usturoi, beneficiezi de cantitatea de sulf necesară detoxificării. Alicina din compoziția lui  are proprietăți antioxidante și antifungice, ea accelerează producerea de bilă și reduce grăsimile din ficat. Usturoiul mai conține arginină, un aminoacid important pentru relaxarea vaselor de sânge, dar și seleniu, un mineral care sporește acțiunea antioxidantă. Printre efectele compușilor antioxidanți se află și cel de a filtra substanțele toxice, ca acestea să nu ajungă din ficat la alte organe.

Alină simptomele artritei

La fel precum ceapa și prazul, usturoiul conține un compus antiinflamator care ține în frâu efectele citokinelor proinflamatorii. Astfel, usturoiul alină durerea, reduce inflamația și previne deteriorarea cartilajelor.

Vindecă tusea

Gâtul iritat poate fi tratat cu ceaiuri de usturoi (câțiva căței curățați și puși ca atare într-un ibric cu 250 ml de apă clocotită) sau supe simple de legume în care ai adăugat mult usturoi tocat. Aceste leacuri reduc inflamația și mâncărimea, alinând durerea. Și usturoiul amestecat cu miere, consumat seara, la culcare, reduce episoadele de tuse.

Previne căderea părului

Usturoiul conține substanțe nutritive precum vitamina C, sulf, cupru, seleniu, benefice pentru creșterea, întărirea și prevenirea căderii părului. Poți să-l adaugi în șamponul obișnuit (nu mai mult de două ori pe lună; altfel, efectul este uscarea scalpului), să-l amesteci cu ulei de cocos sau ulei de măsline pentru a obține o mască nutritivă să-l aplici direct, zdrobit și ținut pe păr câteva minute înainte de a-l spăla și a aplica apoi balsamul.

Este superaliment

Usturoiul este înzestrat cu toate aceste calități terapeutice și pentru că este o sursă importantă de substanțe nutritive: vitaminele A, B1, B2, C, mineralele potasiu, zinc, calciu, iod, fosfor, mangan, dar și proteine. Un lucru mai puțin cunoscut este că trei căţei furnizează 5% din doza zilnică recomandată de calciu. Seleniul, de exemplu, este numit și mineralul inimii sănătoase, iar fierul este necesar formării globulelor roșii. Usturoiul mai conține numeroși antioxidanți, printre care betacaroten și zeaxantină, cu rol de protejare a țesuturilor de acțiunea radicalilor liberi. Un aspect mai puțin cunoscut este conținutul de vitamina C din usturoi. Aceasta susține rezistența organismului la infecții și ajută la formarea barierei naturale de protecție contra agenților inflamatori.

Condiment cu istorie

Legenda spune că muncitorii care ridicau piramidele din Egipt mâncau usturoi pentru a-și spori rezistența. Într-un document medical din Egiptul antic, Papirusul Ebers, scris în jurul anului 1500 î.H., s-au descoperit 22 de întrebuințări medicinale ale acestei plante. Grecii antici așezau usturoi pe grămezi de pietre la răscruce de drumuri pentru a o hrăni pe zeița Hecate. O altă legendă greacă spune că, în antichitate, criminalilor li se dădea mult usturoi în speranţa că ei vor fi curățați de păcate. 

Aristotel considera usturoiul printre alimentele afrodiziace. Împărații romani îl vedeau ca antidot la orice substanță otrăvitoare. Iberii îl foloseau din vechime la păstrarea pe termen lung a mâncărurilor, pentru rolul său conservant și antibacterian. Usturoiul mai apare menționat ca plantă cu virtuți extraordinare în textele lui Virgiliu, Pliniu cel Bătrân și în consemnările marelui medic al Antichității Galenus, considerat unul dintre părinții anatomiei și farmacologiei.

  • În vechime, europenii considerau usturoiul drept armă de temut contra demonilor și vampirilor. De atunci s-a păstrat obiceiul să fie atârnat la fereastră sau de tocul ușii.
  • din producția mondială de usturoi este deținută de China.
  • Folosește cel puțin patru căței de usturoi zilnic pentru ca ficatul să funcționeze optim. Adaugă-l în mâncăruri gătite, dar la finalul preparării, pentru a beneficia din plin de enzime și nutrienți.

Sursa foto: pixabay.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies